LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL, NU RĂSTĂLMĂCIREA!

Aşa a început înşelăciunea

Primele fiinţe umane, în care ne regăsim cu toţii, au căzut din cauza ascultării de duşman. Acesta i-a răsucit Evei Cuvântul şi a pronunţat prima minciună pe pământ. Acest eveniment este general cunoscut. Noi toţi am experimentat acelaşi lucru şi nu am rămas în picioare în ceasul încercării noastre. Toţi am venit în lume prin naşterea firească, aşa cum s-a întâmplat la căderea în păcat. Astfel, moartea a venit peste fiecare din noi. Chiar şi după ce lucrarea de mântuire a fost realizată, duşmanul a sucit Cuvântul lui Dumnezeu celor lesne crezători, prezentându-le propriile minciuni religioase. Biserica originală a rămas doar o scurtă perioadă de timp în învăţăturile curate şi dumnezeieşti. Mărturisirea: „Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” (Efes.4:5), a fost înlăturată de către falsificatori. Apostolul Pavel a avut în mod deosebit de-a face cu învăţători mincinoşi care prezentau învăţături greşite provenind de la duşman. El a prevestit ridicarea unor oameni care vor învăţa lucruri greşite. Aceste lucruri au avut loc, deşi Pavel vestise întreg planul lui Dumnezeu şi aşezase bătrâni în Biserică sub călăuzirea Duhului Sfânt (Fapte 20:24-32). El şi ceilalţi apostoli au avertizat asupra acelora care vor cauza dezbinări prin îndepărtarea de adevăratele învăţături.

Toate acestea ne duc înapoi până în grădina Eden, unde au şi început. DOMNUL Dumnezeu a vorbit şi a avertizat în mod clar: „dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit” (Geneza 2:17). Dumnezeu împlineşte întotdeauna ceea ce spune. Duşmanul răsuceşte şi schimbă lucrurile, le pune la îndoială şi spune: „Oare a zis Dumnezeu…?” şi „Hotărât că nu veţi muri…vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:1-7). Dar, în urma căderii, ei s-au văzut goi şi despărţiţi de Dumnezeu. Frunza de smochin nu era suficientă pentru a le acoperi ruşinea, după cum nimănui nu-i foloseşte astăzi să încerce să acopere ruşinea decăderii bisericii cu frunza de smochin a religiei.

Duşmanul se înfăţişează întotdeauna foarte evlavios, precum un înger de lumină (2 Cor.11) şi îndrăzneşte să spună: „Este scris!”  Atât lucrurile bune, cât şi cele rele, vin prin inspiraţie. Inspiraţia adevărată şi originală provine de la Duhul Sfânt şi se dovedeşte întotdeauna corectă, pentru că: „Oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:20-21).

Prin Scripturi suntem direct avertizaţi despre lucrurile care vor veni: „Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se lipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor”(1 Tim.4:1). „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Tim. 4:3-4). „În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică”  (2 Petru 2:1).

Toţi predicatorii trebuie întrebaţi, dacă vestesc un oarecare „mesaj creştin” sau Mesajul original al lui Hristos. Oricine, fie că se exprimă prin predică sau în scris, trebuie să se verifice personal şi, de asemenea, să reziste verificării. Învăţăturile adevărate arată că inspiraţia provine din sursa adevărată, în timp ce învăţăturile false arată că inspiraţia vine din sursa greşită. Nu este suficient să fii sincer în gândurile tale. Noi trebuie să găsim locul unde ne aşează Scriptura, deoarece: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Tim. 3.16). Tradiţiile religioase, învelite în texte biblice, al căror înţeles este aplicat în mod greşit, nu pot rezista înaintea lui Dumnezeu. De multe ori, în urma unei cercetări amănunţite nu rămâne decât o frumoasă cochilie religioasă. Noi trebuie să înţelegem că există o diferenţă imensă între adevăratul Cuvânt original, în care există viaţă, şi multele răstălmăciri ale acestuia, care produc moartea.

Apostolul Pavel a dorit să înfăţişeze Biserica Mireasă înaintea lui Hristos, Mirele ceresc, ca pe o fecioară curată, neatinsă, care să nu fi comis curvie spirituală. El scoate în evidenţă exemplul cu Eva înşelată de şarpe, şi-şi exprimă îngrijorarea cu privire la credincioşii uşuratici, care  sunt receptivi la predicarea unui alt Isus, a unei alte evanghelii şi la lucrarea unui alt duh (2 Cor. 11). Dar cine recunoaşte astăzi, că noi toţi, mai mult sau mai puţin, am fost născuţi în mijlocul unei creştinătăţi înşelate? Provocarea şi acuzaţia trebuie adresate şi acelora care fără să-şi dea seama rămân în învăţături greşite. Ignoranţa spirituală nu ne scuteşte de judecată. Cei care predică neintenţionat o evanghelie falsificată, pot fi comparaţi cu cei ce fac plăţi cu bancnote falsificate. Dacă acea persoană este prinsă, ea trebuie să suporte consecinţele, chiar dacă nu a fost personal implicată în falsificare.

În general, credincioşii nu sunt precauţi şi, de aceea cad repede în capcana duşmanului, crezând lucrurile transmise de către conducătorii religioşi. Eva nu se aştepta la un deznodământ tragic atunci când şarpele i-a citat greşit Cuvântul lui Dumnezeu prin minciuna lui otrăvitoare. Nici noi nu am putut recunoaşte acest lucru decât în urma naşterii din nou şi a iluminării noastre. Duşmanul a început să argumenteze „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…?” El a rămas la subiect, dar nu şi la adevărul original al Cuvântului ieşit din gura lui Dumnezeu. Din această procedură rezultă până astăzi marea înşelăciune în întreaga lume religioasă. Satan nu are propriul său cuvânt. Şi acesta este lucrul pe care mulţi oameni nu îl înţeleg. Mereu şi mereu, el îi implică pe oameni în certurile religioase dintre denominaţii. Cu o eleganţă deosebită, el ia ceea ce  învaţă Cuvântul, apoi îl deformează şi îi răstoarnă sensul. El „tratează” subiecte biblice referitoare la Dumnezeire, la botez, la Cina DOMNULUI, dar le prezintă nebiblic omenirii şi-i face pe oameni să le creadă. El se apropie de noi cu „este scris”, aşa cum a făcut în Matei 4. În acele zile el s-a folosit de Scriptură, dar a scos versetele din context. În aceasta a constat de fapt ispitirea. Metoda lui de lucru este aceeaşi şi astăzi, fără ca aceasta să fie observată de conducătorii religioşi, pentru că ei întotdeauna au impresia că Satan ar fi în cu totul altă parte. Unora, el le va recita textul din Matei 28:19, altora, Ioan 20:23, dar nu va arăta spre textul din Fapte 2:38. El întotdeauna scoate din context ceea ce „este scris”. El va pune un verset biblic în opoziţie cu altul. Cu toate acestea, Duhul lui Dumnezeu va aşeza întotdeauna un verset biblic după celălalt, stabilind armonia între ele.

Satan nu-L tăgăduieşte nici pe Dumnezeu, dar nici Cuvântul Său. Zi şi noapte el se ocupă de oameni, îndeosebi de cei din şcolile biblice, din seminariile teologice şi de conducătorii religioşi, cu scopul de a-i îndoctrina cu felul lui de a vedea lucrurile. Căderea în păcat din grădina Eden a fost completă atunci când a atins trupul natural al omului ca urmare a seducţiei. Aceasta este cauza pentru care lumea suferă până în ziua de astăzi. Prin neascultare, în biserică are loc lepădarea de credinţa în SINGURUL Dumnezeu adevărat şi în Cuvântul Său. Din aceasta decurg toate devierile de la Cuvânt şi lucrurile din cauza cărora Biserica suferă până acum.

La primul conciliu de la Niceea (anul 325 d. Hristos) s-au strâns 250 de reprezentanţi ai diverselor grupări creştine pentru a discuta subiecte biblice, în special cele privitoare la Hristos şi Dumnezeire. Trebuie să ne fie permis să întrebăm: de ce prorocii şi apostolii nu au discutat niciodată aceste subiecte?

Cum a mai plâns Cerul întreg, şi cum s-a mai bucurat tot iadul, atunci când dumnezeul acestei lumi a reuşit să scoată Cuvântul lui Dumnezeu din ordinea divină şi să îl înlocuiască cu doctrine omeneşti, formulate de aceia care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu în mod personal! Părinţii bisericii erau evident dominaţi de gândirea filozofică greacă şi păgână. Nici unul dintre ei nu cunoştea limbile aramaică şi ebraică pentru a verifica textele originale. Este evident că nici unul din ei nu cunoştea caracterul Vechiului Testament în legătură cu planul de mântuire şi nici unul nu Îl cunoştea pe Dumnezeul lui Israel. Toţi au acceptat Creştinismul ca o religie, dar nu au avut nici o experienţă cu Hristos ca Mântuitor şi Domn. Nici unul dintre ei nu a putut vorbi despre o însărcinare divină. La citirea istoriei bisericii, vedem că toţi aşa-zişii „părinţi ai bisericii” i-au urât pe evrei, făcând declaraţii urâte împotriva lor. Ignaţiu din Antiohia a fost cel care a dat tonul împrăştierii acestei seminţe a răului. Exemplul lui a fost urmat de Iustinian, Hipolit, Ciprian, Grigorie de Nisa, Origene, Augustin, cât şi de Tertulian şi Atanasiu, până la Crisostom şi Ieronim. Începând cu anul 441 după Hristos, papa Leon cel Mare, considerat de protestanţi ca fiind primul papă, a început să-şi exercite puterea, ridicându-se deasupra tuturor celorlalţi episcopi. Prin influenţa conducătorilor bisericii nu au avut loc decât aruncare de blesteme, acuzaţii groaznice şi expulzări ale evreilor. Prima influenţă concretă a părinţilor bisericii, aşa cum aveau să fie numiţi mai târziu,  a devenit evidentă în anul 321 d. Hristos, când Constantin a decretat obligativitatea păzirii de către evrei, a duminicii, în timp ce ţinerea Sabatului le-a fost interzisă. Multe din sinagogile lor le-au fost luate şi folosite ca biserici. Prin intermediul acestor sărbătoriţi părinţi ai bisericii, Satan a răstălmăcit pasaje ale Noului Testament şi le-a folosit pentru a-i declara pe evrei „lepădaţi”, „ucigaşii lui Hristos” şi pentru a-i blestema. Oricine blestemă Israelul, va fi blestemat de Dumnezeu (Numeri 24:9).           La 28 februarie 380, împăratul Teodosiu (347-395) a declarat „Credinţa trinitară” religie de stat. Conciliul de la Constantinopol a confirmat această decizie în luna mai 381. Astfel, toţi cetăţenii imperiului erau obligaţi să accepte această religie. Numai în cele şapte cruciade desfăşurate pe o perioadă de timp de mai puţin de 200 de ani, între 1095 şi 1291, 22 de milioane de oameni au murit ca martiri prin mâna bisericii statale. „Deus lo vult” , adică „Dumnezeu o vrea”, a fost chemarea la masacru folosită de Gottfried de Bouillon. Papa Urban al-II-lea a ordonat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh începerea primei cruciade. El a trimis 35000 de soldaţi pentru a cuceri Ţara Sfântă. Cu un crucifix într-o mână şi cu sabia în cealaltă, cruciaţii au comis nenumărate crime. Dâra de sânge coboară până în timpul Evului Mediu, în care se estimează că au murit ca martiri 50-60 de milioane de oameni, ucişi de „Biserica trinitară”, devenită putere statală în Sfântul Imperiu Roman, începând din secolul IX.

Această biserică este răspunzătoare de fiecare persecuţie a evreilor din timpul epocii creştine. Mulţi autori au încercat să stabilească cine este adevăratul vinovat pentru asasinarea celor 6 milioane de evrei în timpul Holocaustului. În timpul celor câtorva sute de ani de domnie protestanto-prusacă, nu s-a înregistrat nici o persecuţie împotriva evreilor. Oricine a citit cărţile scrise de Daniel Goldhagen şi de alţi autori, ştie că toate suspiciunile planează asupra Bisericii Romane. Sămânţa antievreiască semănată de către părinţii bisericii încă din secolul IV, a răsărit continuu de-a lungul vremii, dând lăstari până şi în Martin Luther, în protestantism, în biserica ortodoxă şi în toate celelalte biserici creştine organizate. Sângele acelor martiri evrei nevinovaţi strigă după răzbunare (Apoc. 6:9-11).

Istoria confirmă faptul că războaiele au avut frecvent o motivaţie politică. Persecuţiile, însă, au avut întotdeauna o motivaţie religioasă. Toate arderile pe rug, (de care nu erau cruţaţi nici copiii, nici bătrânii), „sfânta Inchiziţie”, (mai ales cea spaniolă), toată seria martirajelor, pot fi puse pe seama „Bisericii Trinitare Statale” a Romei şi a reprezentanţilor ei. În timpul „Epocii Întunecate”, exercitarea puterii absolute de către biserica Romei a suprimat drepturile omului, libertatea gândirii, a religiei, a credinţei, libertatea de exprimare sau de scriere. Se apreciază că arderea pe rug a aşa numitelor Vrăjitoare, începând cu anul 1430, a costat 60 000 de vieţi. În Franţa, în noaptea Sf. Bartolomeu, 23 spre 24 august 1572, a fost masacrat un număr de 20 până la 30 de mii de protestanţi hughenoţi. Biblia, singura carte a adevărului care nu poate fi cenzurată, nu a pus niciodată martirii pe seama unei naţiuni. Nimeni nu poate spune: „Poporul spaniol este răspunzător pentru Inchiziţie.” De asemenea, nu se poate spune: „Naţiunea franceză este vinovată de uciderea hughenoţilor.” Cu siguranţă nu se poate afirma: „Vina Holocaustului aparţine poporului german.” Nu se poate spune: „Austriecii sunt parţial vinovaţi pentru că Hitler era austriac, iar Eichmann era un austro-german.” Sfânta Scriptură afirmă simplu şi răspicat de multe ori, indicând direct biserica Romei ca răspunzătoare pentru sângele martirilor: „Babilonul cel mare…îmbătată de sângele sfinţilor” (Apoc.17:5-6). „…pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pământ.” (Apoc.18:24).

Vechiul Testament a fost în totalitate dispreţuit de către conducătorii bisericii, iar Noul Testament a fost înţeles greşit. Trebuie doar să avem în vedere că, scriitorii Noului Testament au acordat o aşa mare importanţă Vechiului Testament, încât au făcut trimitere la el folosind 845 de citate din acesta. Legătura dintre evrei şi Neamuri, cât şi cea dintre Lege şi Har, este arătată într-o ordine divină, conform planului de mântuire. Conform caracterizării date de Sfânta Scriptură, participanţii la diferitele concilii, nu au fost decât nişte conducători orbi ai celor orbi. Aceştia, dar şi cei care calcă pe urmele lor, trebuie să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Cea mai mare parte a creştinătăţii de astăzi crede încă în dogma trinitară falsă şi pătată de sânge, inventată ca o armă împotriva evreilor consideraţi „lepădaţi”. O, DOAMNE, ai milă!

Nu era nevoie să fie reformulat nici măcar un singur punct de credinţă sau vreo învăţătură. Deja fusese scris Noul Testament, care conţinea adevărata credinţă profetico-apostolică. Aceste învăţături sunt şi rămân liniile călăuzitoare valabile.

Biserica Noului Testament a fost zidită pe temelia solidă a apostolilor şi a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos (Efes. 2:20). Pavel, ca un meşter-zidar iscusit, trimis de DOMNUL, a pus temelia. Întrebarea este: cum zidesc alţii deasupra (1Cor. 3:10-15)? Conform 1Tim. 3:15, adevăraţii credincioşi sunt „casa lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului.” Ei nu sunt o clădire religioasă construită din minciuni. În tot Vechiul şi Noul Testament nu există nici un loc în care să se fi purtat vreo discuţie despre Dumnezeu şi felul Lui de descoperire. Slujitorii lui Dumnezeu L-au cunoscut pe DOMNUL în mod personal şi nu s-au poticnit în nici una din descoperirile Lui. Nici un om al lui Dumnezeu nu s-a gândit vreodată să-L împartă pe Singurul Dumnezeu în mai multe persoane din cauza multitudinii manifestărilor Lui. În toate cele 66 de cărţi ale Bibliei, Dumnezeu ne este prezentat ca Unul Singur.

Suntem nevoiţi să întrebăm cu toată sinceritatea: cu ce drept este apărat crezul dogmatic al bisericii Romei de către toţi învăţătorii Bibliei, profesorii de teologie, predicatorii, evangheliştii şi de către  toate bisericile protestante venite la viaţă prin Reformă? Oare nu înlocuiesc ei prin aceasta, dreptul lui Dumnezeu, cu dreptul bisericii? Ce are a face un adevărat trimis, împuternicit al lui Hristos – fie el apostol, prooroc, evanghelist sau păstor – cu mărturisirile de credinţă apărute în diferite concilii cu sute de ani mai târziu? Cu ce drept se atribuie denumirea de „Crez apostolic” acestei mărturisiri de credinţă? Mărturisirea de credinţă şi învăţătura apostolilor sunt de găsit numai în cartea Faptelor Apostolilor şi în epistolele apostolilor din Noul Testament. Toate celelalte afirmaţii sunt falsificări apărute prin răstălmăcirea unor pasaje biblice înţelese greşit. Duşmanul a început să răsucească şi să modifice Cuvântul original al lui Dumnezeu încă din perioada timpurie a creştinismului. El nu a încetat niciodată să facă acest lucru. Întreaga lume religioasă este orbită şi condusă greşit, fără să ştie. Ea va rătăci  până în momentul primirii descoperirii de la Dumnezeu. Deşi, decorate cu o mulţime de texte biblice, învăţăturile protestante rămân nebiblice şi sunt acceptate chiar şi de bisericile Evangheliei depline, învelite fiind în mantaua babiloniană. Înţelesul original al Cuvântului a fost înlocuit cu răstălmăciri, pierzându-şi puterea pentru ei.

Cercetaţi toate lucrurile

Ceea ce urmează acum va fi pentru multe persoane o  surpriză şocantă: în Biblie nu există nici măcar o singură lucrare efectuată în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Sperăm ca această importantă constatare să aibă  un efect pozitiv asupra celor ce se află în tradiţii nebiblice.

Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, la care această calitate nu este doar o pretenţie, ci care sunt cu adevărat credincioşi Scripturii, nu sunt interesaţi de ceea ce au spus Atanasiu, Augustin, Tertulian, Ieronim sau alţii, ci sunt dornici să cunoască şi să creadă ceea ce au spus Petru, Ioan, Iacov sau Pavel şi ceea ce ei ne-au lăsat în Cuvântul scris ca Aşa vorbeşte DOMNUL! Tot ceea ce Dumnezeu a vorbit prin slujitorii Săi – care au vorbit în Numele Lui sub inspiraţia Duhului Sfânt – este scris exclusiv în Biblie, nu în vreun catehism,  nici în vreo carte de învăţături bisericeşti, nici în „Didahii”, care poartă nejustificat numele de „Învăţătura celor 12 apostoli”, nici în Talmud şi nici în Coran. Există un singur Absolut: Sfânta Scriptură. 

Tuturor celor ce se tem cu adevărat de Dumnezeu şi iau lucrurile în serios, trebuie să le fie spus că în creştinismul original, nici o rugăciune nu a început şi nici nu a fost încheiată prin rostirea formulei trinitare. În zilele Bibliei, nici un botez, nici o vindecare, nici o binecuvântare – absolut nimic nu a fost făcut prin repetarea formulei: „În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Această practică este pur şi simplu luată drept bună de către toţi, doar pentru că este o tradiţie a bisericii.

Astăzi vrem să îi încurajăm pe toţi să citească Sfânta Scriptură aşa cum este scrisă şi să o cerceteze pentru a se convinge de modul cum arată lucrurile în realitate. Oricine a studiat istoria internaţională a bisericii în legătură cu aceste importante subiecte biblice, a ajuns la cunoştinţa că, până la sfârşitul celui de-al doilea secol creştin, toate lucrurile au fost executate în conformitate cu modelul apostolic, în Numele DOMNULUI Isus Hristos. Martorii lui Isus Hristos ne arată acest lucru în Sfânta Scriptură într-un mod extrem de convingător. Luând decizia de a scrie aceste lucruri, eu trebuie să stau pe temelia apostolilor şi a prorocilor. Nu am altă alternativă. Aşa să mă ajute Dumnezeu!

Următoarele întrebări nu sunt adresate cu intenţia de a jigni pe cineva, ci doar pentru o autoexaminare. Fiecare cititor ar trebui să simtă tonul iubitor, dar şi seriozitatea care este absolut necesară pentru a ne lăsa îndemnaţi să ne cercetăm adânc şi să ne îndreptăm.

DE CE? DE CE?

De ce termenul „Trinitate” nu este scris niciodată în Biblie?

De ce nu se găseşte niciodată în Biblie termenul „Dumnezeul triunic”?

De ce nu vorbeşte Biblia niciodată despre un Dumnezeu care se constituie din trei persoane?

De ce  nu s-a rugat nimeni în tot Vechiul Testament unui „Tată ceresc”?

De ce nu se găseşte niciodată în Biblie, termenul „Dumnezeu Fiul”, ci „Fiul lui Dumnezeu”?

De ce nu este făcută în Scriptură nici o menţiune despre „Dumnezeu Duhul Sfânt”, ci doar despre „Duhul lui Dumnezeu”? Cu siguranţă că aceasta se datoreşte faptului că Dumnezeu este punctul de referinţă! Este Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, sau nu?

De ce combinaţia de cuvinte „DOMNUL Dumnezeu” – „Elohim YaHWeH”, care apare de peste 6000 de ori în Vechiul Testament, nu este menţionată niciodată în Noul Testament începând cu Matei până la epistola lui Iuda, cu excepţia citatului din Vechiul Testament (Luca 1:32) şi a celor din cartea profetică a Apocalipsei? În Vechiul Testament, DOMNUL este Dumnezeu. În Noul Testament, citim: „Şi Dumnezeu care a înviat pe DOMNUL, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa”(1 Cor.  6:14).

De ce găsim în epistolele apostolilor că „Dumnezeu” este Tatăl, iar despre „DOMNUL”  se accentuează că este Fiul? Negreşit din cauza faptului că Dumnezeu a devenit Tatăl nostru prin Isus Hristos, DOMNUL nostru.

De ce se spune în legătură cu naşterea Fiului „Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele Veşniciilor…” (Isa. 9:6), dar niciodată nu scrie „Fiul Veşniciilor”?

De ce nu găsim în Biblie, de-a lungul perioadei Vechiului Testament, nici un loc în care Tatăl să fi vorbit cu Fiul? Desigur, aceasta se datoreşte faptului că, Dumnezeu încă nu Se descoperise ca Tată în Fiul.

De ce nu vorbeşte Scriptura niciodată despre un Fiu pe care Dumnezeu ca Tată să-L fi născut în veşnicie? Pentru că un astfel de lucru nu s-a petrecut! Naşterea Fiului a fost anunţată în întreg Vechiul Testament, dar a avut loc doar la începutul Noului Testament. Acesta este adevărul biblic şi divin. De aceea nu există vreun loc în Scriptură care să vorbească despre preexistenţa Fiului.

De ce am fost învăţaţi să ne rugăm astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău…”? Noi ne rugăm Tatălui ceresc, dar niciodată nu ne rugăm „Fiului ceresc”. Neîndoielnic, pentru că nu există un „Fiu ceresc”!

De ce a jurat DOMNUL Dumnezeu, numai pe Sine Însuşi „…pe Mine Însumi jur, zice DOMNUL…” (Geneza 22:16; Psalmul 89:35; Amos 6:8; Evrei 6:13 ş.a.)?  Pentru că nu mai erau alte persoane divine lângă El.

Unde este scris în Biblie că „Tatăl este veşnic, Fiul este veşnic, Duhul Sfânt este veşnic”? Nicăieri, desigur! Cum ar putea să fie scris în Cuvântul adevărului ceva neadevărat? Este absolut imposibil!

De ce nu găsim nici o singură dată în Biblie formularea: „Slavă lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul şi lui Dumnezeu Duhul Sfânt”? Aici nu putem spune „Amin!”, pentru că „Amin!” înseamnă „Aşa să fie!”, dar NU ESTE AŞA!

De ce nu întâlnim în Biblie termenul „Tatăl creator”? Ce legătură are Tatăl cu creaţia şi ce legătură are Creatorul cu naşterea de fii şi fiice? În raport cu creaţia, Dumnezeu este Creatorul, iar în relaţia cu fiii şi fiicele Lui, El este Tatăl.

De ce nici un proroc din Vechiul Testament şi nici un apostol din Noul Testament nu au văzut o pluralitate de persoane în Dumnezeire în textul din Geneza 1:26-28 „Să facem om după chipul Nostru…”? Pentru că ei se aflau sub directa călăuzire a Duhului Sfânt.

De ce nici unul dintre apostoli nu a înţeles greşit trimiterea dată în Matei 28 şi apoi să repete orbeşte textul, ci l-a înţeles cu claritate şi a efectuat botezul direct în Numele de legământ nou-testamentar în care Dumnezeu S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt? Pentru că lor le-a fost descoperit Numele în care ei urmau să boteze. Prin urmare, credincioşii din perioada creştinismului primar, până la sfârşitul celui de-al doilea secol, au fost botezaţi corect în Numele DOMNULUI Isus Hristos. (Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5; Rom. 6:3; ş.a.) Ei au botezat în acord cu Marea Trimitere, şi nici măcar o dată în formula trinitară.

Ceea ce i-ar putea surprinde pe cititori este şi faptul că, această formulă trinitară este folosită pentru tot felul de lucruri din creştinismul falsificat. Ea este folosită pentru prezicerea viitorului, pentru ghicitul în palmă, pentru ca mediumul să facă mesele să plutească în aer în timpul şedinţelor de spiritism, pentru tot felul de vrăjitorii, practici magice şi ocultism, chiar şi atunci când se depune un jurământ la intrarea într-un ordin religios. Jurământul de credinţă din lojele francmasonice trebuie depus de fiecare, chiar şi de evrei, „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.”

Nimănui nu îi este permis să treacă cu vederea faptul că în zilele Bibliei nici o rugăciune şi nici o altă lucrare nu au avut loc în formula trinitară! „Cercetaţi toate lucrurile!” este o poruncă adresată nouă, tuturor şi trebuie aplicată de toţi creştinii în ceea ce priveşte practicile care nu sunt conform Scripturii! Ce trebuie să fie valabil, Cuvântul lui Dumnezeu sau tradiţia bisericii? Cine are dreptate, Biblia sau argumentaţiile?

La vederea tuturor modificărilor, răstălmăcirilor şi falsificărilor, trebuie să  întrebăm: cum se explică faptul că predicatorii, evangheliştii şi învăţătorii Bibliei, care poartă în gură Cuvântul lui Dumnezeu, dau mai departe şi apără orbeşte şi cu mult entuziasm tradiţii şi învăţături nebiblice?!

Din fericire, toţi cititorii care au văzut cum aceste devieri de la Cuvântul lui Dumnezeu au fost scoase la lumină, vor avea marea şansă de a lua decizia corectă comparând toate lucrurile cu originalul. Nu există o altă cale: fiecare om şi fiecare lucrare vor trebui să reziste acum înaintea judecăţii lui Dumnezeu. Avertizarea trebuie să răsune acum. Nu putem aştepta până este prea târziu.

Toate întrebările prezentate mai sus trebuie să fie puncte de reflecţie în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Aici nu există loc pentru nici un fel de argumente! Destul i-a înşelat duşmanul pe credincioşi prin argumente! Acum rămâne doar întrebarea cea mai importantă: care este adevărul despre trinitate? Adevărul este că ea nu a existat nici în veşnicie, nici în decursul timpului şi nu va exista în veşnicie!

Cu toată sinceritatea mai trebuie să întrebăm: de ce nu vorbeşte Biblia despre învăţătura Jesus Only? Pentru că nu este conform Scripturii. Cum ar putea Fiul născut, să fie propriul Său Tată? Cum a putut El să se roage lui Însuşi? Vocea din ceruri a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea!” (Mat. 3:17; 17:5). Doar cine Îl mărturiseşte pe Isus Hristos ca Singurul Fiu născut, are viaţa veşnică (Ioan 3:36). „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Pe cât de hulitoare este învăţătura trinitară, pe atât de greşită este şi învăţătura Jesus Only. Cuvântul lui Dumnezeu, în care se găseşte mărturia adevărată şi multitudinea manifestărilor Lui, rămâne valabil pentru totdeauna. În Noul Testament, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine, ca Tată în ceruri – deasupra noastră, în Fiul pe pământ – cu noi, iar prin Duhul Sfânt, în noi. Aceasta este taina de necuprins şi de neexplicat a lui Dumnezeu, despre care apostolul Pavel scrie: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei…‚Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă’” (1 Tim. 3:16). Atunci când Dumnezeu Îşi aduce planul Său la desăvârşire în toţi fiii şi fiicele Lui, aşa cum a fost hotărât înaintea întemeierii lumii, descoperirea în Fiul se va întoarce în Dumnezeu, de unde a ieşit. Atunci se va împlini cuvântul din 1 Corinteni 15:28: „Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” O, ce taină măreaţă şi adâncă: Dumnezeu în Hristos, Hristos în noi – nădejdea slavei!

La începutul Noului Testament s-au împlinit toate făgăduinţele date în Vechiul Testament în legătură cu naşterea Fiului, de la Geneza 3:15, până la Maleahi 3:1. Sau are cineva de gând să spună că nu este aşa?!

S-a împlinit 2 Samuel 7:14: „Eu îi voi fi Tată şi El îmi va fi fiu” (Evrei 1:5a).

S-a împlinit Psalmul 2:7: „…Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut” (Evrei 1:5b).

De asemenea, s-a împlinit Psalmul 22:9-10: „Da, tu m-ai scos din pântecele mamei…din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.”

S-a împlinit şi Psalmul 89:26-27: „El îmi va zice: ‚TU eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stânca mântuirii mele!’, iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pământului.”

Isaia 7:14 s-a împlinit: „De aceea, DOMNUL Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel”.  Apoi a fost adusă vestea naşterii Lui: „Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune Numele ISUS…” (Mat.1:21; Luca 1:31). „…astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, DOMNUL”(Luca 2:11). Mica 5:1-2 s-a împlinit, iar Mântuitorul S-a născut în Betleem (Mat. 2:1).

Însumate, la prima venire a lui Hristos s-au împlinit 109 profeţii biblice. Dar, cărturarii care învăţau Cuvântul lui Dumnezeu nu le-au văzut deloc. Ei au rămas în propriile lor răstălmăciri şi aşteptări. Pe de altă parte, ei aşteptau cu nerăbdare venirea lui Mesia  şi alimentau poporul cu această nădejde, dar nu L-au recunoscut atunci când a venit. De fapt, El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit (Ioan 1). Învăţătorii acelor zile L-au contrazis de fiecare dată când se ivea prilejul. Toate jertfele lor, toţi psalmii care erau cântaţi, toate slujbele religioase erau făcute degeaba. Este posibil ca această situaţie să se repete cu majoritatea credincioşilor, la cea de-a doua venire a lui Hristos? După cum arată lucrurile, se pare că aşa este.

DOMNUL Însuşi ne conduce spre descoperirea fără de care absolut nimeni, oricine ar fi acela – şi Dumnezeu nu caută la faţa omului – nu poate înţelege această mare taină a lui Dumnezeu în Hristos. De aceea, este scris: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere (Mat. 11:27). Aşa cum a făcut atunci, la fel vrea El să se descopere astăzi alor Săi: „Apoi S-a întors spre ucenici, şi le-a spus de o parte: ‚Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi’” (Luca 10:23). Nici un fel de studiu nu este suficient. Este nevoie de descoperire pentru a cunoaşte taina lui Dumnezeu în Hristos şi pentru a înţelege toate tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a socotit ca o pierdere tot ceea ce a învăţat înainte de a-L cunoaşte pe DOMNUL (Filipeni 3). Dorinţa lui a fost de a-L cunoaşte pe Hristos în puterea învierii Lui, aşa cum a scris în acelaşi capitol. După punerea în slujbă şi după primirea acestei descoperiri divine, el a putut scrie: „Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos” ( Efes. 3:4).

Toţi slujitorii adevăraţi pe care Dumnezeu i-a chemat la slujbă, trebuie să experimenteze acelaşi lucru. Fără supărare, dar chiar termenul „a studia teologia” – ceea ce înseamnă „a-L studia pe Dumnezeu” – este cu siguranţă exagerat. Cum am putea să-L studiem pe Dumnezeu?!  De la început, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine alor Săi. Astăzi, El vrea să ni Se descopere fiecăruia dintre noi.

CE ESTE CU ADEVĂRAT SFÂNT?

             Ca misionar care a vizitat toate continentele timp de peste 40 de ani, lună de lună, fără întrerupere, cunosc faptul că oamenii din toate religiile şi culturile privesc multe lucruri ca sfinte. Pentru unii există o „vacă sfântă”, pentru alţii „muntele sfânt”, „apă sfântă”, „templu sfânt”, „loc sfânt de pelerinaj” sau „proroc sfânt”, „tradiţie sfântă” şi multe alte lucruri. Dar ce au toate aceste lucruri în comun cu Dumnezeu? Absolut nimic, bineînţeles! Pentru credincioşii biblici, numai Dumnezeu şi ceea ce vine de la El este sfânt. Sfinţi sunt şi cei pe care El i-a sfinţit prin Cuvântul adevărului, după cum este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt!” (Lev. 11:44; 19:2; 1 Petru 1:16). Sfinţirea nu este posibilă prin voia oamenilor, căci este scris: Prin această ‚voie’ am fost sfinţiţi noi, şi anume, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna (Evrei 10:10). Mântuitorul S-a rugat astfel pentru ai Săi: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul!” (Ioan 17:17). În rugăciunea Sa de mijlocire, El vorbeşte despre ucenici: Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr (Ioan 17:19). Mai este scris: „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe DOMNUL!” (Evrei 12.14). Sfinţirea proprie, obţinută prin fapte bune, este o autoînşelare.

Lucrurile din bisericile creştine sunt considerate „de neatins”. În mod deosebit, bisericile consideră sfinte credinţa, învăţăturile şi tradiţia lor. Din această cauză, toţi îşi apără precum lumina ochilor învăţăturile considerate sfinte, luptându-se să le păstreze curate. Oricine se atinge de mărturisirea lor de credinţă privită ca adevărată, poate repede deveni pentru ei un copil al morţii. Jan Hus a trăit aceasta atunci când a fost ars pe rug, la 6 iulie 1415, în Konstanz/Germania, în râsetele participanţilor la conciliu. Aceeaşi moarte a suferit-o şi Michel Servet, fiind executat în public în 1553 la Geneva/Elveţia, pentru că a respins învăţătura trinitară. Adevăraţii slujitori ai DOMNULUI nu au folosit decât armătura lui Dumnezeu, descrisă în Efeseni 6 şi Sabia Duhului – Cuvântul lui Dumnezeu. Nici un slujitor al DOMNULUI nu a folosit vreodată puterea lumească, ci a propovăduit întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu, lăsând-l să lucreze prin acţiunea lui Dumnezeu. Doar ceea ce vine de la Dumnezeu, ne conduce înapoi la El. Numai ceea ce este scris în Scriptură poartă amprenta lui Dumnezeu.

Satan, dumnezeul acestei lumi, a reuşit să semene confuzie în minţile celor care poartă responsabilitatea în sfera religioasă şi în cea politică. Satan le-a dat lor împărăţiile acestei lumi pentru că Hristos, Mântuitorul nostru le-a refuzat când el i le-a oferit (Mat. 4:1-11). Astfel, el şi-a putut exercita prin ei domnia peste acest pământ. După întemeierea bisericii de stat, mântuirea era hotărâtă de către o instituţie şi de către funcţionarii ei, şi nu de credinţa personală în Isus Hristos, singurul în care există mântuire. Această practică se regăseşte mai mult sau mai puţin în fiecare denominaţie, nu doar în bisericile statale, aşa cum funcţionează ele în ţările europene. Ele promit mântuirea membrilor lor conform propriilor lor căi. În acest caz, biserica catolică este sinceră, întrucât le spune celor rămaşi că persoana decedată este trecută prin focul purgatoriului, deşi a beneficiat de toate sacramentele. Sfânta Scriptură nu cunoaşte nici o învăţătură despre indulgenţe, nici despre primirea mântuirii prin sacramente, nici despre purgatoriu.

De asemenea, în Biblie nu este scris nimic despre practica beatificării (beatificare: a trece o persoană în categoria fericiţilor bisericii, aflaţi pe o treapta inferioară sfinţilor – n.tr.) şi a canonizării morţilor (canonizare: a trece o persoană decedată în rândul sfinţilor). Binecuvântaţi şi sfinţi sunt doar oamenii vii care au trăit harul şi deplina mântuire în Hristos. De la prima binecuvântare rostită în predica de pe munte şi până la ultimul capitol al Bibliei (Apoc. 22:7+14), DOMNUL declară sfinţi şi binecuvântează doar pe cei vii. Ei cred în DOMNUL cum zice Scriptura (Ioan 7:38). Demn de consemnat este şi evenimentul în care DOMNUL îl binecuvântează pe Petru: Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri” (Mat. 16:17).

Binecuvântarea rostită Mariei a fost pronunţată strict în legătură cu credinţa ei, pentru că a crezut făgăduinţa care i-a fost dată: Ferice de aceea care a crezut, căci lucrurile care i-au fost spuse din partea DOMNULUI, se vor împlini (Luca 1:45). Isus a binecuvântat ochii şi urechile ucenicilor Lui: dar ferice de ochii voştri că văd, şi de urechile voastre că aud! (Mat. 13:16). În introducerea ultimei cărţi a Bibliei, citim: Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Apoc.1:3). Apoi, este scris despre binecuvântarea adresată celor neprihăniţi: Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere!(Apoc. 20:6). Beatificările făcute de oameni nu au nici o valoare pentru că nu au nici o bază biblică. Şi această practică trebuie pusă sub acuzaţie la scaunul de judecată al lui Dumnezeu.

UN SUBIECT DE MEDITAŢIE

Având în vedere iminenta revenire a lui Hristos, trebuie să primim adevărata cunoştinţă despre Dumnezeu şi descoperirea tuturor învăţăturilor fundamentale ale Bisericii Noului Testament. Aceasta include botezul biblic pentru toţi aceia care şi-au primit iertarea păcatelor prin credinţă, cât şi Cina DOMNULUI ca o pomenire a împăcării noastre cu Dumnezeu, act practicat până la revenirea DOMNULUI. (1Cor.11:26) Aceste învăţături, dar şi toate celelalte învăţături biblice trebuie repuse în ordinea corectă. Toţi trebuie să procedeze ca şi cei din Bereea (Fapte 17:11), cercetând zilnic Scripturile pentru a verifica dacă lucrurile sunt învăţate biblic. Dumnezeul cel veşnic, care S-a descoperit personal în Isus Hristos, poate dărui fiecăruia lumina corectă prin Duhul Sfânt. Numai El poate pune capăt gravei confuzii babiloniene care domneşte pretutindeni.

Rămâne veşnic valabil că: „…dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: ‚Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat’” (Rom. 3:4). Noi suntem neprihăniţi şi biruitori doar atunci când Cuvântul devine propria noastră mărturie, iar noi suntem în realitate pătrunşi de acest adevăr: Deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur şi, tot prin credinţă, pe cei netăiaţi împrejur” (vs.30).

Aşa după cum este scris, Dumnezeu este Unul Singur, iar multiplele Lui descoperiri nu pot fi înţelese prin cunoştinţa noastră intelectuală. „Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!” (1Regi 8:27). Chiar de la început, El S-a descoperit într-o formă vizibilă, creând toate lucrurile prin puterea Cuvântului Său. Prin Duhul Lui, El se mişca deasupra apelor pentru a aduce totul la viaţă. Dumnezeu poate fi în ceruri şi pe pământ  în acelaşi timp, deoarece El este omniprezent. El poate umbla într-o formă vizibilă, iar Duhul Lui se poate mişca peste pământ în acelaşi timp, pentru că El este Duh. „Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai DOMNUL este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. Din cer, te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe, şi pe pământ te-a făcut să vezi focul Lui cel mare şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului…Să ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă că numai DOMNUL este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El (Deut.3:35, 36+39). El poate sta pe scaunul Lui de domnie şi se poate coborî pe muntele Sinai într-un foc supranatural pentru a vorbi cu Moise faţă în faţă, în timp ce vocea Lui răsună din ceruri. Te-ai coborât  pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate.(Neemia 9:13). El poate să şadă pe scaunul Lui de domnie şi, în acelaşi timp, poate fi prezent personal în stâlpul de foc, călăuzindu-l pe Israel 40 de ani prin pustie. DOMNUL mergea înaintea lor ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.” (Exod 13:21,22). DOMNUL Dumnezeu Se poate descoperi personal în multe feluri fără a deveni o altă persoană. El este Creator, Susţinător, Împărat, Mântuitor, Judecător şi multe altele, dar întotdeauna rămâne acelaşi.

Dumnezeu este Duh, şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”(Ioan 4:24).Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos (1Tim.2:5). Cine ar mai putea îndrăzni să vorbească despre trei persoane după ce am auzit în mod clar că adevărata mărturie spune că El este Unul singur?

El este Unicul, Cel nevăzut: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.” (1Tim.1:17). Cine va îndrăzni să mai pronunţe măcar o singură dată cuvântul „triunic” în ciuda acestor cuvinte atât de clare prin care Biblia arată că Dumnezeu este numai UNUL?

Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, DOMNUL nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin” (Iuda 25). Da, noi credem conform adevăratei mărturii a apostolului care afirmă căsingurul Dumnezeu a devenit Mântuitorul nostru prin Isus Hristos, DOMNUL nostru. Amin. Amin.

Dumnezeu este lumină, şi în El nu este întuneric.  Dacă zicem  că  avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul” (1Ioan 1:5-6). Părtăşia adevărată cu Dumnezeu există doar atunci când noi umblăm cu adevărat în lumina Cuvântului Său.

Dumnezeu este singurul Stăpânitor, singurul care posedă nemurirea: „…fericitul şi singurul stăpânitor, împăratul împăraţilor şi DOMNUL domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin (1Tim.6:15-16). Da şi Amin!

Dumnezeu se descoperă pe Sine

În veşnicie, Dumnezeu era singur în toată plinătatea Sa de Duh, Lumină şi Viaţă. La început, El a păşit într-o formă vizibilă, care este chipul Său. Prima dată S-a descoperit într-un trup duhovnicesc asemănător celui al îngerilor care aveau acelaşi chip ca şi Adam.

Dumnezeu a creat întâi cerurile şi toate lucrurile din ceruri. Apoi a creat pământul, marea, şi tot ce este în ele. Dumnezeu era întotdeauna înconjurat de îngeri, fie în ceruri, fie pe pământ. De fapt, noi nu trebuie decât să călcăm pe urmele descoperirilor lui Dumnezeu pentru a vedea modul în care El S-a descoperit în Vechiul şi Noul Testament.

În tot decursul Vechiului Testament, DOMNUL Dumnezeu S-a descoperit într-un chip vizibil. Aşa L-a văzut Adam. Aşa L-a vizitat pe Avraam, i S-a descoperit lui Moise, S-a luptat cu Iacov. Aşa L-au văzut prorocii pe scaunul de domnie. Aşa ni-L prezintă Sfânta Scriptură.

Cine doreşte, de exemplu, să afle cui i S-a adresat Dumnezeu în grădina Eden prin cuvintele: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră…” (Geneza 1:26, 27), trebuie să citească pasajele biblice de legătură care vorbesc despre chipul lui Dumnezeu, adică acele versete unde DOMNUL foloseşte pluralul „Noi” şi „să Ne”, adresându-se celor prezenţi, care aveau acelaşi chip cu al Lui.

În Geneza 3:22, DOMNUL Dumnezeu a spus: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi…”.

În Geneza 11:7, DOMNUL a spus: „Haidem! Să Ne pogorâm…”

În Isaia 6:8, DOMNUL întreabă: Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?”

Aşa cum a întrebat Pavel: Căci ce zice Scriptura?”, trebuie să întrebăm cu toţii în orice situaţie: „Ce zice Scriptura despre acest subiect?” Noi trebuie să călcăm pe urmele apostolilor, să credem aşa cum au crezut ei, să învăţăm aşa cum au învăţat ei, să botezăm aşa cum au botezat ei. Fără nici o excepţie, fiecare întrebare biblică îşi găseşte răspunsul corect numai în Biblie.

În Iov 38, Scriptura ne spune către cine s-a adresat Dumnezeu în Geneza 1. DOMNUL a răspuns slujitorului Său: Unde erai tu când am întemeiat pământul? …atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” (vs.4-7). Cei prezenţi la creaţie au fost îngerii şi oştirea cerească. Când DOMNUL S-a coborât la darea Legii, îngerii erau de asemenea prezenţi. Cu certitudine, Scriptura vorbeşte doar despre un singur Legiuitor. „Căci DOMNUL este Judecătorul nostru, DOMNUL este Legiuitorul nostru…” (Isa. 33:22). Dar în pofida acestui adevăr, este scris: „Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină ‚Sămânţa’, căreia îi fusese făcută făgăduinţa şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor(Gal.3:19). Căci dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire…” (Evrei 2:2). Este un adevăr faptul că DOMNUL, ca Înger al Legământului, însoţit de îngeri, a coborât pe munte pentru a da Legea. „El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu Îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă” (Fapte 7:38).

Îngerii nu au fost prezenţi doar la creaţie şi la darea Legii, ci şi atunci când a venit timpul mântuirii. Prima menţiune nou-testamentală a prezenţei unui înger este aceea din Luca 1, când îngerul Gavril a vestit naşterea lui Ioan Botezătorul. După aceasta, citim: „În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret” (vs.26). El a anunţat naşterea Mântuitorului, apoi a adus păstorilor vestea cea bună: „astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, DOMNUL. Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu, şi zicând: Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” (Luca 2:11-14).

După ce Fiul lui Dumnezeu a trecut biruitor prin ispitirea din pustie, Biblia spune: „Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească” (Mat. 4:11). În Ioan 20:12, doi îngeri au şezut înăuntrul mormântului gol, unul într-o parte şi celălalt în partea cealaltă a locului unde a stat Isus, vestind învierea Celui Răstignit. Tot Vechiul şi Noul Testament sunt marcate în mod copleşitor de prezenţa îngerilor acolo unde este DOMNUL.

Oricine citeşte Biblia de la Geneza până la Apocalipsa cunoaşte multele relatări care dovedesc că Dumnezeu are mesageri atât în ceruri cât şi pe pământ. Supranaturalul are loc pe pământ oriunde Dumnezeu face lucruri care sunt în legătură cu planul Lui de mântuire. Aflat pe insula Patmos, Ioan exprimă aceleaşi gânduri: „Şi îngerul mi-a zis: ‚Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.’ Şi DOMNUL Dumnezeul duhurilor prorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apoc.22:6).

Şi în această legătură, noi vedem armonia desăvârşită dintre Vechiul şi Noul Testament. DOMNUL, însoţit de doi îngeri, l-a vizitat pe Avraam la stejarul lui Mamre (Geneza 18). Din acest capitol mulţi deduc în mod greşit „învăţătura despre cele trei persoane”. Avraam vede deodată trei bărbaţi, iar oamenii afirmă că aici s-ar fi arătat „Sfânta treime”. Dar, în realitate, nu a fost nici o „Treime sfântă”, nici una „nesfântă”, ci a fost DOMNUL împreună cu doi îngeri. Aşa mărturiseşte Scriptura.

Avraam le-a pregătit masa şi ei au mâncat(vs.8).

În continuare ni se spune: Atunci DOMNUL a zis: ‚Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac’?…bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea DOMNULUI (Geneza 18:17+22).

Capitolul 19 ne arată că cei doi oameni sunt cei doi îngeri.Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte, şi s-a plecat până la pământ.” (Geneza 19:1) Cuvântul „înger” înseamnă „mesager” (trimis).

Cei doi îngeri sunt arătaţi din nou ca bărbaţi, atunci când întregul oraş s-a strâns la poarta locuinţei lui Lot, întrebând: Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei” (vs.5). Lot îi roagă stăruitor pe aceşti homosexuali blestemaţi să nu le facă nici un rău oaspeţilor lui, oferindu-le propriile lui fiice. El îi roagă din nou: Numai nu faceţi nimic acestor oameni…”(vs.8).

Miezul acestei probleme este ca noi să înţelegem odată pentru totdeauna că, Dumnezeu încă de la început a fost înconjurat de îngeri care aveau un chip de om. DOMNUL Dumnezeu Însuşi apare de aproximativ 70 de ori sub denumirea de „Îngerul DOMNULUI”, „Îngerul lui Dumnezeu”, „Îngerul Legământului” (Exod 6; Mal.3:1; Fapte 7:30-38) şi „Îngerul dinaintea Feţei Lui” (Isa. 63:9).

În Geneza 28, Iacov ne vorbeşte despre experienţa lui supranaturală cu Dumnezeu. El a văzut o scară ce făcea legătura între cer şi pământ. „Şi DOMNUL stătea deasupra ei, şi zicea: ‚Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.’” (vs.13). În Geneza 32, DOMNUL nu mai este în vârful scării, ci pe pământ, aşa cum este scris: Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor…Şi l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu), ’căci’, a zis el, ‚am  văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă’” (vs.24-30).

Cuvântul „PeniEL” înseamnă „Faţa lui Dumnezeu”. Dumnezeu era aşa de real în acea manifestare îngerească, încât Iacov L-a putut îmbrăţişa. S-a luptat cu Dumnezeu ca şi cu un om, până a primit o lovitură în coapsă. El L-a trăit pe Dumnezeu în mod personal. Soarele răsărise pentru el, iar bătrânul Iacov, „Înşelătorul”, a primit un nume nou, „Israel”, „Cel ce luptă cu Dumnezeu”.

Prorocul Osea relatează această experienţă a lui Iacov, astfel: „… şi în puterea lui s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu. DOMNUL este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui este DOMNUL (Osea 12:3-5).

O, ce descriere minunată! El s-a luptat cu Îngerul care era în acelaşi timp, DOMNUL, Dumnezeul oştirilor, al cărui nume este YaHWeH – Cel Veşnic.

Acum îl vom putea chema pe Moise, ca următorul martor adevărat, pentru a ne aminti de experienţa supranaturală pe care el a avut-o în Exod 3: Îngerul DOMNULUI i S-a arătat într-o flacără de foc…DOMNUL a văzut că el se întoarce să vadă, şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ‚Moise! Moise!’ El a răspuns: ‚Iată-mă!’ Dumnezeu a zis: ‚Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.’ Şi a adăugat: ‚Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.’ Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu (Exod 3:2-6).

Toate aceste denumiri folosite desemnează aceeaşi persoană. Expresia „Îngerul DOMNULUI” este folosită pentru că a fost adus un mesaj, „Domn”, pentru că El este singurul Stăpân, „Dumnezeu”, pentru că El este singurul care primeşte toată slava şi cinstea pentru toată veşnicia.

Moise a dorit să cunoască Numele Dumnezeului care Se descoperise părinţilor lui, Avraam, Isaac şi Iacov. „Dumnezeu a zis lui Moise: ‚EU SUNT CEL CE SUNT.’ Şi a adăugat: ‚Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte ‚EU SUNT’, m-a trimis la voi.” Dumnezeu a mai zis lui Moise: ‚Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: DOMNUL, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam(Exod 3:14-15).

În Exod 6, găsim scris: Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, şi  i-a zis: ‚Eu sunt DOMNUL. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca ‚YAHWEH. (Exod 6:2-3) Înainte de încheierea legământului, Dumnezeu Şi-a descoperit Numele de legământ. „EU SUNT” este „Eu sunt YHWH”. Aşa apare Numele celui Atotputernic, tetragrama, în textul ebraic. De aici derivă Numele YAHWEH. Traducătorii diferitelor versiuni ale Bibliei au ales să folosească cuvântul „DOMNUL”, alţii, „CEL VEŞNIC”, iar câţiva au ales „YAHWEH”. De fiecare dată se vorbeşte despre Unul şi Acelaşi. Astfel este întărit faptul că YAHWEH este Numele de legământ, descoperit. Acest lucru se reflectă limpede în toate combinaţiile de nume care încep sau se încheie cu „Yah”. DOMNUL Se prezintă întotdeauna în funcţie de atributele Sale, îndeosebi în cele şapte combinaţii în care apare Numele „Yahweh”, de la „Yahweh-Jire”, DOMNUL va purta de grijă (Geneza 22:13-14), până la „Yahweh-Shammah”, DOMNUL este prezent (Ezech. 48:35). Dacă este vorba despre denumirea „Dumnezeu-Elohim”, particula „EL” este suficientă pentru a înţelege sensul. În combinaţie cu „EL” avem şapte expresii care Îl caracterizează pe Dumnezeu: El Elyon – „Dumnezeul Cel Prea Înalt” (Geneza 14:18), El Shaddai – „Dumnezeul Cel Atotputernic”, El Olam – „Dumnezeul Cel veşnic” (Geneza 21:33), şi El Gibbor – „Dumnezeu tare” (Isa. 9:6).  El Shaddai este denumirea sub care Dumnezeu S-a descoperit, în principal, înainte de darea Legii. După darea Legii, Numele folosit în general este Numele de legământ, YAHWEH. Emanu-El înseamnă „Dumnezeu cu noi”, „Alelu-iah” înseamnă „Lăudat să fie DOMNUL!”, Isa-Yah înseamnă „YAHWEH este mântuirea”, Dani-El semnifică „Dumnezeu este Judecătorul”! (Prescurtarea „EL” este folosită pentru „Dumnezeu”, iar „Yah”, fără excepţie, este folosit în legătură cu „DOMNUL”.

Trebuie ştiut că fiecare descoperire a lui Dumnezeu poartă chiar de la început o însemnătate legată de planul de mântuire. Armonia dintre Vechiul şi Noul Testament se poate observa cu uşurinţă. Numele de legământ nou-testamentar „Isus”, corespunde în ebraică numelui YAH-ŞUA, exprimând direct cine este Acela care trebuie să vină, adică Yahweh – Mântuitorul, „pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele Sale” (Mat.1:21). Este profund regretabil şi jignitor la adresa lui Dumnezeu, faptul că traducătorii Bibliei nu au transmis mai departe înţelesul original al Numelui şi al tuturor acestor denumiri biblice. Ei erau oameni care cunoşteau foarte bine multe limbi, lucru care nu este însă suficient, după cum putem vedea. Toate lucrurile ne sunt date prin descoperire. Duhul lui Dumnezeu cercetează toate lucrurile, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1Cor.2:10-16) şi ne călăuzeşte în tot adevărul (Ioan 16:7-15) şi în toate tainele planului divin de mântuire (Efes. 3:1-5).

Unul singur stă pe scaunul de domnie

În zilele împăratului Ahab, prorocul Mica L-a văzut pe DOMNUL stând pe scaunul Lui de domnie. Mica nu era un „proroc de biserică”, ci un proroc adevărat al lui Dumnezeu care putea spune: „Ascultaţi dar cuvântul DOMNULUI! Am văzut pe DOMNUL stând pe scaunul Său de domnie şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui(2 Cro. 18:18). Prorocul nu a văzut decât Unul Singur pe tron, înconjurat de îngeri.

Isaia este un alt martor adevărat care şi-a scris propria experienţă: „În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe DOMNUL şezând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau Templul… Am auzit glasul DOMNULUI întrebând: ‚Pe cine să trimit (EU), şi cine va merge pentru Noi?’ Eu am răspuns: ‚Iată-mă, trimite-mă!’”(Isa. 6:1+8).

Îl vom cita încă o dată pe Isaia pentru a depune mărturie. „EU SUNT” este inclus în toate descoperirile lui Dumnezeu. „EU SUNT Cel Veşnic, Cel ce există veşnic prin Sine Însuşi, Acelaşi ieri şi azi şi în veci! Dumnezeul cel veşnic, DOMNUL a făcut marginile pământului (Isa.40:28b); să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi. Eu, Eu sunt DOMNUL, şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor! …că Eu sunt Dumnezeu(43:10-12); „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine nu este alt Dumnezeu(44:6); „ Eu sunt DOMNUL, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu(45:5); Eu, Eu sunt Cel dintâi, şi tot Eu sunt şi Cel din urmă.(48:12). Din toate cuvintele Scripturii şi din declaraţiile adevăraţilor martorilor reiese foarte clar faptul că există UNUL Singur care vorbeşte şi Se descoperă, iar lângă El nu mai există altul.

Prorocul Ezechiel, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este puternic”, ne vorbeşte la rândul lui despre experienţa supranaturală pe care a trăit-o: „Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el… Astfel era arătarea slavei DOMNULUI. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ, şi am auzit glasul UNUIA care vorbea (Ezech. 1:26-28).

Da, DOMNUL, Dumnezeu S-a descoperit într-un chip de om, aşa cum a umblat în grădina Eden. Curcubeul legământului era deasupra Celui care stătea pe scaunul de domnie. El este Dumnezeul legământului pentru că a făcut un legământ cu Israel ca Înger al Legământului (Fapte 7:33-38). În Apocalipsa 10, DOMNUL coboară având curcubeul deasupra capului. Ca proprietar de drept, El Îşi pune un picior pe pământ şi celălalt pe mare. El a făcut un legământ şi cu Biserica Noului Testament (Mat. 26:26-29) în Numele “YAHSHUA – Isus”, ca Mântuitor. În Vechiul Testament, prorocii au vestit mântuirea şi venirea Mântuitorului, iar în Noul Testament, toate prorociile au devenit o realitate vie.

Nici măcar o singură dată nu au fost văzute pe tron mai multe persoane divine. Întotdeauna era numai SINGURUL Dumnezeu veşnic care S-a descoperit într-un chip vizibil ca DOMNUL. Nici prorocul Daniel nu a văzut două persoane divine stând pe scaunul de domnie (7:9-14). El a văzut cum au fost aşezate scaunele de judecată până când Judecătorul, Cel Îmbătrânit de zile, într-un chip omenesc, a venit şi a şezut jos. În legătură cu acea judecată, Daniel L-a văzut pe Fiul Omului venind pe norii cerului şi stând înaintea Celui Îmbătrânit de zile. În Noul Testament citim de mai multe ori despre venirea Fiului Omului: „Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale” (Mat. 25:31). În calitate de Mare Preot şi Mijlocitor, El rămâne la dreapta lui Dumnezeu până când toţi vrăjmaşii Îi sunt supuşi (Evrei 2:5-9). Acest lucru îl putem citi în mai multe versete biblice. În Cuvântul făgăduit este scris: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale. (Ps. 110:1; Efes. 1:17-23; Evrei 2:5-9).

Şi pe Ştefan l-am putea chema ca martor: „Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: ‚Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.’” (Fapte 7:55-56). De la întruparea Lui şi până la desăvârşire, noi Îl vedem pe iubitul nostru Răscumpărător lângă Dumnezeu, îndeplinind multe slujbe şi mijlocind pentru noi. Toate preumbririle şi simbolurile Vechiului Testament au devenit realitate în Fiul. Ca „Fiul lui Dumnezeu”, El este Răscumpărător; ca „Fiu al Omului”, este proroc; ca „Fiul lui David” – El este Împărat. Ca „Fiu al lui Avraam” moşteneşte întreaga lume, iar prin El, noi suntem moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos.

El este „Mielul lui Dumnezeu” care, murind pe cruce, a şters toate păcatele lumii. El este „Mijlocitorul” noului Legământ (Evrei 8:6). El este „Marele Preot care a intrat în Locul Prea Sfânt cu însuşi sângele Său, aşezându-l pe Scaunul Harului. (Evrei 9:11-12) El este Mijlocitorul nostru înaintea Tatălui (1Ioan 2:1). El S-a făcut totul pentru noi astfel încât, prin El, şi noi să putem deveni ceea ce este El. Numai credinţa în Isus Hristos este adevărata credinţă în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (2Cor.5:19).

În Sfânta Scriptură, planul de mântuire este scris într-o ordine desăvârşită. De aceea, fiecare lucru din Biblie trebuie lăsat în locul în care a fost pus şi în modul în care a fost scris. Dacă este scris   „Mijlocitor”, cu siguranţă Dumnezeu a vrut să fie scris aşa. Absolut fiecare denumire trebuie lăsată în contextul în care a fost scrisă. Oamenii lipsiţi de descoperire, au transformat într-o dezordine totală ordinea desăvârşită a planului de mântuire descrisă în Biblie. Prin răstălmăcirile lor, ei au făcut Cuvântul fără putere.

Acum vom merge mai departe, la apostolul Ioan, privilegiat să primească descoperirea lui Isus Hristos pe insula Patmos. El a auzit vocea Celui Atotputernic, asemănătoare sunetului unei trâmbiţe, şi a fost dus prin Duhul în „Ziua DOMNULUI”. Mulţumită DOMNULUI, El a scris cu credincioşie tot ce a văzut şi a auzit. Ioan Îl prezintă pe Isus Hristos ca fiind martorul credincios şi adevărat, ca pe Cel dintâi născut dintre cei morţi, care ne-a mântuit de păcatele noastre prin sângele Lui şi a făcut din noi împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său şi Tatăl nostru. (Ioan 20:17; Evrei 2:10-18). După aceasta, Ioan ne îndreaptă atenţia spre Cel care vine pe nori: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da. Amin.” (Apoc.1:7). În versetul următor, Cel care urmează să vină Se prezintă pe Sine Însuşi. Aici nu se vorbeşte despre venirea Lui ca Fiu al Omului, ci ca şi Cel Atotputernic. Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, zice DOMNUL, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic! (vs.8).

În capitolul 4, Ioan vede o uşă deschisă în ceruri şi aude cum Vocea Celui Atotputernic, precum sunetul unei trâmbiţe, îl cheamă din nou: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea CINEVA. (vs.1-2). Ca şi Isaia, el L-a văzut pe Cel care şedea pe scaunul de domnie şi a auzit aceleaşi cuvinte ca şi prorocul din Vechiul Testament:Sfânt, Sfânt, Sfânt este DOMNUL Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine. (vs.8).

Care om ar mai îndrăzni – în ciuda tuturor acestor mărturii biblice clare şi adevărate despre Dumnezeu – să rămână în concepţia greşită despre un Dumnezeu tripersonal? Oricine preferă încă să caute recunoaştere înaintea oamenilor, nu va putea să se smerească sub mâna tare a lui Dumnezeu şi să se supună Cuvântului Lui. Însă toţi aceia care cred aşa cum zice Scriptura, vor primi descoperire divină şi vor accepta corectura.

IEŞIT DE LA DUMNEZEU

La început” – nu în veşnicie, pentru că veşnicia nu are nici început şi nici sfârşit – era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu…” (Ioan 1:1). Aceasta se referă la începutul timpului şi se aplică pe toată perioada Vechiului Testament. Următorul text face referire la Noul Testament: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1:14). După ce va avea loc desăvârşirea, se va aplica „…şi Cuvântul era Dumnezeu.” Cheia pentru înţelegerea corectă a Scripturii se află în armonia dintre Vechiului şi Noul Testament. Vechiul Testament arată spre viitor, spunându-ne ce se va întâmpla. Noul Testament ne arată lucrurile împlinite şi cele care urmează a se împlini.

Pe toată perioada Vechiului Testament, Dumnezeu ni Se descoperă ca DOMNUL. În Noul Testament, El ia un chip omenesc, ca Fiu – cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi. Mărturia Lui ca Fiu făcută înaintea cărturarilor, în urmă cu 2000 de ani, este valabilă şi astăzi: „ Dacă ar fi Dumnezeu tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu” (Ioan 8:42). El se adresează ucenicilor Lui de atunci şi de acum prin cuvintele: „Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume…” Răspunsul lor de atunci este acelaşi cu răspunsul nostru de astăzi: „Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. (Ioan 16:27-28+30). În rugăciunea de mijlocire, Fiul a spus: „Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:8).

Fiul ieşit de la Tatăl a anunţat venirea Duhului Sfânt: „Când va veni Mângâietorul pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15:16). În Vechiul Testament, Dumnezeu a spus: „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură…” (Ioel 2:28). Aceasta şi-a găsit împlinirea în Noul Testament. Toate făgăduinţele care vesteau naşterea Fiului şi pogorârea Duhului Sfânt s-au împlinit în Noul Testament. Începutul a fost făcut atunci când Maria a fost umbrită de către Duhul Sfânt, iar Tatăl L-a zămislit pe Fiul. Fiul nu a fost numit „Fiul Duhului Sfânt” – aşa cum ar fi fost normal dacă Duhul Sfânt ar fi fost o persoană diferită – ci „Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). După ce Fiul a fost zămislit prin Duhul Sfânt, El a fost şi umplut cu Duhul Sfânt după botezul în apă (Mat.3:13-17), şi astfel plinătatea Dumnezeirii a locuit trupeşte în El, după cum este scris: Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. (Col.2:9). Toate acestea au avut loc pentru a fi posibilă împlinirea cuvântului: Voi aveţi totul deplin în El care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.(vs.10). Premergătorul lui Hristos a vestit, de asemenea, ceea ce urma să aibă loc: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. (Mat. 3:11).

Evenimentul pogorârii Duhului Sfânt ne este arătat în cartea Faptelor, capitolul 2. Apostolul Petru a trăit acest eveniment şi a mărturisit despre aceia care au fost botezaţi şi au primit darul Duhului Sfânt (Fapte 10:44-48). El mai accentuează o dată acest adevăr în Faptele Apostolilor 11, ca toţi să înţeleagă acest lucru odată pentru totdeauna: „Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început. Mi-am adus aminte de vorba DOMNULUI, cum a zis: ‚Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.’”(Fapte 11:15-16). Toţi fiii şi toate fiicele lui Dumnezeu trăiesc aceleaşi experienţe. Ei aud Cuvântul, îl primesc ca pe o sămânţă dumnezeiască în inima lor şi sunt născuţi din nou prin Duhul Sfânt la o nădejde vie, experimentând umplerea cu Duhul Sfânt (Iac.1:18; 1Pet. 1:23).

Trebuie să întrebăm încă odată: cine le-a dat autoritatea părinţilor bisericii să facă fără putere adevărata mărturie a Scripturilor şi să înlocuiască Cuvântul cu învăţăturile şi poruncile omeneşti? De ce rămân bisericile protestante în învăţături nebiblice şi tradiţionale? Istoria se repetă: zidarii leapădă piatra din capul unghiului şi piatra de încheiere – pe Cel care este Alfa şi Omega. Scriptura vorbeşte profetic despre cei care zidesc conform planurilor lor: Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii (Ps.118:22). Pentru unii, „El va fi un locaş sfânt”, dar pentru ceilalţi va fi: o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire.” (Isa.8:14). „De aceea, aşa vorbeşte DOMNUL, Dumnezeu:’ Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică, cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă. (Isa.28:16).

Dumnezeu a zidit toate lucrurile pe temelia tare a credinţei şi a descoperirii. DOMNUL Isus spune: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‚Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; DOMNUL a făcut acest lucru…?” (Mat. 21:42). Acest lucru s-a întâmplat pentru ca El Însuşi să-şi poată zidi Biserica Lui – „şi este minunat în ochii noştri.” Apostolul Petru a scris în detaliu despre acest subiect în 1Petru 2:1-10.

Sub influenţa celui rău, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu a fost făcut fără putere, iar piatra din capul unghiului a fost aruncată dintr-un loc în altul. Acum însă, fără vreun compromis, toate învăţăturile biblice trebuie să capete din nou putere prin autoritatea directă a Cuvântului lui Dumnezeu. Toate învăţăturile nebiblice şi dogmele bisericeşti trebuie scoase din funcţiune. În timpul ultimei lucrări a Duhului, piatra din capul unghiului va fi aşezată din nou în poziţia corectă, în mijlocul strigătelor de: „Îndurare, îndurare cu ea!” (Zah. 4:7). Toate învăţăturile nebiblice, toate părerile şi toate răstălmăcirile vor trece, dar numai Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne în veci (Isa. 40:8; 1Pet.1:25; Luca 21:33). Aşa vorbeşte DOMNUL: Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ’Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea. (Isa.46:10).

Toţi lucrătorii din Împărăţia lui Dumnezeu au o mare responsabilitate pentru sufletele care le-au fost încredinţate. Ei nu pot trata uşuratic locul în care cineva îşi va petrece veşnicia. Fiecare trebuie să se întrebe care este originea învăţăturii pe care o susţine. Mărturia Răscumpărătorului este limpede: „Isus le-a răspuns: ‚Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu  sau dacă Eu vorbesc de la Mine.’” (Ioan 7:16-17).

Pot oare predicatorii, evangheliştii, învăţătorii şi păstorii de astăzi să declare acest lucru pe bună dreptate? Am putea să mai punem o întrebare foarte importantă: a primit cineva o chemare directă şi o însărcinare din partea DOMNULUI căreia să i se aplice cuvintele din Ioan 13:20 Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.? Numai atunci cineva poate spune cu adevărat: Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte, iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Luca 10:16). Cine mai poate spune astăzi cu adevărat: Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi? (Ioan 20:21b) Prorocii şi apostolii au fost slujitori trimişi direct de către DOMNUL. Ce şi pe cine auzim noi astăzi în multele adunări existente?

Cuvântul descoperit în mod dumnezeiesc a fost înlocuit cu o cunoaştere filozofico–teologică obţinută în facultăţi. Chemarea divină a fost înlocuită de o profesie învăţată de la oameni. Majorităţii predicatorilor de astăzi nu i se mai potriveşte cuvântul: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.”  Filozofia a luat locul credinţei, deşi apostolul Pavel a avertizat încă de atunci: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. (Col.2:8). Porunca adresată astăzi fiecărui slujitor al lui Dumnezeu este aceeaşi: Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp; mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura” (2Tim. 4:1-5). Prin aceste cuvinte puternice, Pavel l-a îndemnat pe Timotei, tovarăşul său de lucru. Autoritatea nu este într-un predicator, ci în Cuvântul lui Dumnezeu care este Absolutul Final şi singura Autoritate divină.

„EU VOI ZIDI BISERICA MEA”

Hristos are numai o singură Biserică pe care a răscumpărat-o şi pe care o cheamă afară dintre toate neamurile, seminţiile şi limbile, şi pe care o uneşte cu Sine. Mântuitorul a spus: „…Eu voi zidi Biserica Mea…” (Mat. 16:16-18). El îşi va desăvârşi Biserica până în ziua slăvită a revenirii Lui (Filipeni 1:6). „Ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Efes. 5:27).

Aceasta este una dintre cele mai importante perioade ale istoriei. Acum, Evanghelia veşnică este predicată ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor (Mat. 24:14; Apoc. 14:6). În acelaşi timp are loc şi chemarea afară a tuturor credincioşilor care formează Biserica Mireasă.  El cere acum celor care-I aparţin: De aceea: ‚Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice DOMNUL; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi’” (2 Cor. 6:14-18). Evident că această poruncă va fi urmată numai de aceia care trăiesc pregătirea lor personală şi care aparţin Bisericii Mireasă. DOMNUL a pus în Biserică slujbe deosebite pentru diferite sarcini, după cum este scris: Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători…”(1 Cor. 12:28; Efes. 4:11-16). Astfel de slujbe nu se pregătesc în seminare, ci sunt hotărâte într-un mod dumnezeiesc. După ce au primit o chemare divină, slujitorii aceştia sunt învăţaţi prin Duhul Sfânt lucrurile referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel scrie despre cei care sunt hotărâţi să vestească tainele Împărăţiei lui Dumnezeu: Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui. (1.Cor. 4:1-2). De aceea noi trebuie să-i acuzăm pe toţi aceia care dau mai departe învăţături nebiblice. Acest lucru trebuie scos la lumină şi supus testului Cuvântului lui Dumnezeu.

Niciodată, în decursul istoriei bisericii, planul lui Dumnezeu nu a fost descoperit într-un mod atât de desăvârşit cum este acum. Aşa cum a fost la început, la prima venire a lui Hristos, la fel este acum, chiar înaintea revenirii Sale. Prima dată a venit prorocul făgăduit (Isa. 40:3; Mal. 3:1), aşa cum găsim confirmat în cele patru Evanghelii, un bărbat trimis de Dumnezeu ca să pregătească calea DOMNULUI şi să mărturisească despre Lumina care luminează pe fiecare. Apoi a apărut Mesia, Cel pe care-L prezentase Ioan.

Acum, ca şi atunci, DOMNUL vorbeşte alor Săi, cuprinzând tot Cuvântul, începând de la Moise, Psalmi şi Proroci, şi continuând cu tot Noul Testament. Oricine crede ceea ce El a făgăduit în Cuvântul Său, aceluia îi va fi descoperit şi va înţelege (Luca 24:27-49). Cine nu crede, nici nu poate primi descoperirea. Numai credinţa conduce spre descoperirea prin Duhul. După ce DOMNUL a vorbit ucenicilor Săi, arătându-le tainele ascunse în pilde, El a întrebat Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” „Da, DOAMNE”, I-au răspuns ei. Şi El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi” (Mat. 13:51-52).

Un slujitor rânduit de DOMNUL nu va propovădui jumătăţi de adevăr, ci va învăţa tot planul de mântuire. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna adevăr în gura tuturor slujitorilor Săi, aşa cum a ieşit din gura Lui (1Împ. 17:24). Aceste trei lucruri se unesc acum: hrana, voia şi lucrarea lui Dumnezeu, toate ajungând la desăvârşire în Biserica Mireasă. Aşa cum a fost atunci cu Mirele, la fel este acum cu Mireasa,Isus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui.(Ioan 4:34).

Noi toţi trebuie să înţelegem bine ce a vrut DOMNUL să spună prin cuvintele Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu(Mat. 4:4), pentru că este scris Iată, vin zile, zice DOMNUL Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor DOMNULUI.(Amos 8:11).

Trebuie, de asemenea, să recunoaştem că în fiecare răstălmăcire a Cuvântului Original se găseşte otrava şarpelui, iar cu aceasta moartea spirituală. Noi trebuie să cunoaştem înţelesul original al Cuvântului în care este descoperită voia lui Dumnezeu. Este de mare importanţă să ştim, care sunt lucrurile pe care DOMNUL le-a făgăduit înainte de venirea Lui ca Mire. Este necesar să întrebăm ce slujbă va trebui să aibă loc. Principalul aspect îl reprezintă slujba făgăduită a lui Ilie, prin care trebuie făcute de cunoscut plinătatea Cuvântului şi Voia desăvârşită ale lui Dumnezeu, înainte de sfârşitul timpului de har. „Şi Isus a răspuns şi le-a spus: Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile.(Mat.17:11). De asemenea, aici este inclusă şi slujba de învăţătură pe care a promis-o DOMNUL pentru a aşeza corect toate lucrurile şi pentru a împărţi hrana depozitată. Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?… Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.” (Mat. 24:45-47). Restituirea are loc în felul următor: slujba profetică este legată de slujba de învăţătură prin care toate lucrurile sunt aduse înapoi în starea originală.

Vorbăria goală nu foloseşte la nimic, nici celor ce vorbesc, nici celor ce ascultă. De aceea, apostolul Pavel a avertizat : Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte.” (Efes. 5:6). Despre Răscumpărătorul nostru este scris: Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7-10). De asemenea, citim despre El Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Mat. 12:49-50), şi Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.(Evrei 10:36-39). Acum hrana duhovnicească trebuie să ne întărească pentru a putea face voia lui Dumnezeu. Nu ajută nimănui doar să se roage „Facă-se voia Ta…”. Aşa cum a fost cu Capul, la fel trebuie să fie şi cu toate mădularele trupului lui Hristos, până la desăvârşirea noastră.

Cineva trebuie să o spună

Cineva trebuie s-o spună şi să avertizeze. În toate ţările lumii, reprezentanţii diferitelor religii luptă pentru propriile lor învăţături şi îşi apără tradiţia ca fiind „cultură dominantă”. Toţi trimit misionari care umblă de colo până colo. Nu avem doar diferitele religii ale acestei lumi, ci mai avem şi 342 de „biserici creştine” unite în Consiliul Mondial al Bisericilor, fondat la 23 august 1948, în Amsterdam. Toţi au pretenţia că ei cred în Dumnezeu, dar învaţă şi practică lucruri complet diferite. În realitate, fiecare îşi construieşte propria împărăţie pe care o socoteşte ca fiind Împărăţia lui Dumnezeu. Biserica lui Isus Hristos nu se zbate pentru o recunoaştere din partea lumii sau pentru o putere lumească, ci este predestinată să lupte pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iuda 3). Aceasta a fost sarcina în zilele apostolice; aceasta este însărcinarea noastră în acest timp. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie recunoscut ca valabil în toate lucrurile. Tălmăcirile şi învăţăturile oamenilor sunt înşelătorii ale duşmanului, şi trebuie date pe faţă. Este de neînţeles faptul că evangheliştii vorbesc despre revenirea lui Hristos şi despre semnele timpului de sfârşit şi, totuşi, ei rămân în aluatul vechi al învăţăturilor nebiblice moştenite. Oricine caută cu sinceritate adevărul, trebuie să fie conştient de faptul că aceia care citesc această prezentare, trebuie să ia o decizie. Ei trebuie să ştie că, Cuvântul lui Dumnezeu nu se va întoarce fără rod în viaţa lor, ci va împlini scopul cu care a fost trimis (Isa. 55:11).

De aceea, cineva trebuie să spună care sunt lucrurile ce au nevoie de corectură, şi trebuie să fie în stare s-o spună în Numele DOMNULUI. Partea tristă este că oamenii din cadrul creştinismului nici măcar nu-şi dau seama că noi toţi am fost născuţi şi că trăim în credinţe falsificate. Peste tot sunt tălmăciri, dar nu peste tot se găseşte şi Cuvântul.

Apostolul Pavel nu s-a îndoit de faptul că el predica adevărata Evanghelie, pentru că o primise prin descoperirea directă a lui Isus Hristos. De aceea, cunoscând responsabilitatea sa directă înaintea lui Dumnezeu, el a pronunţat blestemul asupra tuturor celor care predică o altă Evanghelie (Gal. 1). Dar în timpul acesta mulţi vorbesc despre binecuvântări şi predică o altă Evanghelie, fără a fi conştienţi de acest lucru. Din nou întrebăm Ce spune Scriptura?”, şi toţi aceia care sunt din Dumnezeu vor lua în considerare numai răspunsul găsit în Cuvântul lui Dumnezeu. Ceilalţi vor apăra în continuare părerile lor bisericeşti.

Mai ales textul din Matei 28:19 a fost înţeles greşit şi răstălmăcit în decursul istoriei bisericii – chiar şi de către traducători cunoscuţi ai Bibliei – şi aşa a rămas până în ziua de azi: botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Acelaşi lucru este valabil şi pentru importanta afirmaţie a DOMNULUI din Ioan 20:23: Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.De asemenea, şi alte teme biblice au fost aprig dezbătute. De fapt, fiecare învăţătură a fost mai mult sau mai puţin înţeleasă greşit şi răstălmăcită. De aceea noi trebuie să aducem fiecare învăţătură înaintea Judecăţii lui Dumnezeu. Dacă suntem sinceri şi dorim să ieşim din haosul spiritual, noi trebuie să ne întoarcem la început. Numai atunci vom ajunge să cunoaştem cum au tratat apostolii aceste învăţături, despre care ei nu au discutat niciodată, ci le-au înţeles în mod simplu şi le-au practicat corect.

Apostolul Ioan scrie: Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre aceea vă vestim şi vouă…(1 Ioan 1:1-3) – nu ceea ce a fost introdus câteva secole mai târziu. La începutul Bisericii nou-testamentale, lucrurile s-au făcut aşa cum a poruncit apostolul Petru, care a fost pus în slujbă de către DOMNUL înviat, şi care a avut cheile Împărăţiei. În prima sa predică din ziua Cincizecimii, el i-a condus pe cei care căutau uşa, şi a descuiat-o pentru aceia care au crezut. Le-a arătat calea îngustă şi poarta care duce la viaţa veşnică, prin pocăinţă şi botez. Ei au intrat astfel în Împărăţia lui Dumnezeu prin credinţă şi ascultare. El a vestit lucrurile conform cu ceea ce a spus DOMNUL nostru în Mat.28 şi de asemenea, în conformitate cu însărcinarea din Evanghelia după Marcu: Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit” (Marcu 16:16).

Şi apostolul Petru a avut în vedere însărcinarea din Evanghelia după Luca: Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor…” (Luca 24:47). De aceea, în prima predică s-a împlinit ceea ce a spus DOMNUL nostru în Evanghelia după Ioan. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute(Ioan 20:23).

Iertarea păcatelor a fost vestită prin Evanghelie şi toţi cei care au crezut, au trăit-o. Omul lui Dumnezeu, omul primului ceas, le-a putut spune celor care au crezut cu adevărat: „Păcatele vă sunt iertate în Numele Lui!” Păcatele tuturor celor care nu au crezut, nu au putut fi iertate. Credinţa vine din predicarea Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10). Păcatele tuturor celor ce au crezut au fost iertate, iar ale celor ce nu au crezut, au rămas. Astfel este până în ziua de azi atunci când are loc vestirea Evangheliei lui Isus Hristos. Marea însărcinare a fost îndeplinită în prima adunare din ziua Cincizecimii, după cum este scris în cele patru Evanghelii. A fost predicată corect, atotcuprinzător, şi apoi practicată. Întâi este predica, apoi vine credinţa, urmată de pocăinţa lucrată de Duhul Sfânt şi iertarea pe care omul o primeşte. Următoarele experienţe sunt botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt.

Este clar că oricine vede o contradicţie între marea însărcinare dată de DOMNUL şi practica apostolilor,  nu a înţeles că  botezul urma să fie făcut într-un Nume. „Tată” nu este nume, „Fiu” şi „Duhul Sfânt” nu sunt nume. Acestea sunt titluri, cum la fel sunt şi Creator, Susţinător, Împărat, etc. Botezul urma să fie făcut „în Numele”, aşa cum s-a şi întâmplat de fapt. Ce fel de carte am citi noi dacă în aceasta ar exista nepotriviri şi contradicţii? Contradicţiile sunt numai în mintea oamenilor, după ce duşmanul le-a răstălmăcit Cuvântul. Cuvântul lui Dumnezeu nu are efect asupra acelora pe care duşmanul îi induce în eroare, iar tradiţiile bisericii sunt considerate corecte. DOMNUL le vorbeşte astfel: Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.… Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră.(Marcu 7:7-13).

Numele Domnului în Vechiul şi în Noul Testament

Importanţa Numelui DOMNULUI nostru va fi din nou evidenţiată în semnificaţia ei, în legătură cu credinţa, botezul şi mântuirea deplină. Prorocul Ioel  spune că aceia care vor chema Numele DOMNULUI pentru salvarea sufletului lor, vor fi mântuiţi: Atunci oricine va chema Numele DOMNULUI va fi mântuit(Ioel 2:32). Apostolul Petru a vestit mulţimii acest cuvânt profetic în prima predică din Fapte 2. Expresia „se va împlini” (din traducerea engleză a Bibliei–n.tr.) s-a transformat – prin lucrarea desăvârşită de răscumpărare – în „s-a împlinit”. Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.(Fapte 2:41).

Apostolul s-a referit la acelaşi DOMN despre care a vorbit prorocul Ioel. În ziua în care a fost înfiinţată Biserica nou-testamentală, el a arătat despre care Nume era vorba: Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre…Acesta este modelul valabil după care trimiterea a fost îndeplinită de către Biserica nou-testamentală. De vreme ce botezul tradiţional trinitar neagă Numele, acesta este o blasfemie la adresa însărcinării divine. Învăţătura lui Hristos, care este şi învăţătura şi practica apostolilor, se găseşte numai în Cuvântul lui Dumnezeu. O simplă referire la Hristos şi la Petru cu siguranţă că nu este suficientă. Orice lucru care nu este în armonie cu tot Cuvântul lui Dumnezeu, nu este biblic.

Următoarele citate biblice ne vor arăta importanţa reală a botezului. Apostolul Pavel se include şi pe sine atunci când mărturiseşte: Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” (Rom. 6:3-5), „…fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi...” (Col. 2:12).

Stropirea tradiţională a copiilor este numită „botez”, dar în realitate acesta nu este un botez. Cuvântul grecesc pentru botez, „baptisma”, înseamnă de fapt „a fi scufundat” – „afundat”. Acest lucru este cunoscut de către toţi teologii. Pentru a înrăutăţi şi mai mult lucrurile, cuvintele lui Isus din Ioan 3 au fost  greşit înţelese şi de aceea au fost şi aplicate greşit: Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.Prin  scoaterea ei din context, Scriptura a fost răstălmăcită, iar botezul copiilor mici a fost declarat ca naştere din nou din apă şi Duh. Sugarul nu ştie nimic despre har sau mântuire şi, în mod clar, el nu poate fi născut din nou prin această ceremonie. Dacă cei care au primit acest botez al sugarilor sunt întrebaţi, mai târziu, în viaţă, de cele mai multe ori ei nu vor să audă despre har şi nu doresc să fie deranjaţi cu Isus Hristos. Aici noi îi acuzăm înaintea lui Dumnezeu pe aceia care dau astfel de învăţături nebiblice şi care practică un astfel de botez.

La început au fost botezaţi numai aceia care au crezut, iar botezul a fost făcut prin scufundare în apă. Aşa cum un mort este aşezat pe spate într-un sicriu şi îngropat, la fel cel care a murit faţă de  sine însuşi cu Hristos, este îngropat cu El în mod simbolic, prin botez (Rom. 6:3-11). Prin ridicarea de sub apă este simbolizată învierea la o nouă viaţă cu Hristos. N-ar trebui să mai discutăm despre Dumnezeu sau despre botez, ci să punem din nou în vigoare porunca divină: Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.(Efes.4:5-6).

În Samaria, Filip a vestit Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos. Toţi bărbaţii şi femeile care au crezut, au fost botezaţi în Numele DOMNULUI Isus (Fapte 8:1-17). După ce Evanghelia i-a fost predicată famenului etiopian care citea în prorocul Isaia, acesta a spus: Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” .Filip a întărit: Dacă crezi din toată inima, se poate. Famenul a răspuns: ‚Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.’ A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.(Fapte 8:33-40). Chiar şi Ioan boteza acolo unde erau multe ape (Ioan 3:23), pentru că el trebuia să facă botezul în mod corect. El L-a botezat pe Mântuitorul nostru Isus Hristos, iar Acesta a ieşit apoi afară din apă (Mat. 3:16).

Când are loc botezul biblic, şi acela care botează şi cel care este botezat, intră în apă. Îndrăzneşte cineva să nege acest lucru, chiar şi atunci când este scris?  Succesiunea corectă este încă în vigoare: predica, credinţa, botezul. Cine va îndrăzni să Îl contrazică pe Dumnezeu şi Cuvântul Său, rămânând în tradiţiile nebiblice?

În Vechiul Testament, Numele care era chemat era Numele DOMNULUI, YAHWEH. În Noul Testament, Numele este YAHSHUA, şi este acelaşi EU SUNT, care a putut să spună, Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.(Ioan 8:58). YAHWEH al Vechiului Testament este YAHSHUA – ISUS al Noului Testament. În Vechiul Testament El S-a arătat într-un trup duhovnicesc, dar pentru noi, care suntem în trupul de carne, El S-a descoperit în Noul Testament în trup de carne ca să ne răscumpere.

Pavel rezumă acest lucru astfel: Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,  după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.” În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. Fiindcă ,oricine va chema Numele DOMNULUI, va fi mântuit.’” (Rom.10:9-13).

În al treilea capitol al cărţii Faptelor, citim despre minunea de vindecare pe care a trăit-o ologul. Petru a răspuns: Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!(v.6). În al patrulea capitol, din cauza acestei vindecări, apostolii au fost chemaţi înaintea sfatului. Ei au fost întrebaţi: Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta? Răspunsul lui Petru a fost: S-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.(versetele 7-12). Apostolul Pavel, cel care avea autoritate divină din pricina chemării sale cereşti, scrie: Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele DOMNULUI Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.(Col. 3:17).

Când este spus toate lucrurile, atunci este vorba despre fiecare lucru, iar omul lui Dumnezeu a spus că toate lucrurile trebuie făcute în Numele legământului nou-testamentar, şi acest lucru este valabil pentru întreaga Biserică, de-a lungul Noului Testament. Cine are dreptate? Dumnezeu sau oamenii? Petru în Ierusalim, Filip în Samaria, Pavel în  Efes – toţi au botezat în Numele DOMNULUI Isus Hristos. În felul acesta mărturia despre botez este sprijinită de trei sau chiar de mai mulţi martori.

Putem să vedem clar că în Vechiul şi în Noul Testament accentul este pus pe Numele DOMNULUI, Nume în care trebuie făcute toate lucrurile. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvânta...” (Exod 20:24b).Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.(Mat. 18:20). Citim în Ps. 22:22 Voi vesti Numele Tău fraţilor mei, … ” În predica de pe munte nouă ni s-a spus să ne rugăm: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău…” (Mat. 6:9). În rugăciunea de mare preot a DOMNULUI citim: Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume.(Ioan 17:6). Fiul lui Dumnezeu s-a mai rugat: Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut…” (versetele 11+26). Accentul este pus pe Numele care este mai presus de orice nume, în care Dumnezeu S-a descoperit ca Tată în Fiul. Fie ca acest lucru să fie auzit de toate popoarele! Iar tu, popor al lui Dumnezeu, ia în serios această avertizare binevoitoare, crede-o şi acţionează în conformitate!

Marea lepădare de credinţă

Cum este posibil ca, în bisericile în care nu demult erau trimise la tronul harului rugăciuni în Numele lui Isus Hristos, acum să se părăsească modelul biblic şi să se urmeze cursul bisericilor tradiţionale? Dacă fraţii conducători din aceste zile ar recunoaşte că acesta este timpul în care Dumnezeu readuce toate lucrurile la forma originală, nu s-ar întâmpla exact contrariul? N-ar întreba apostolul Cine v-a fermecat?” (Gal.3:1). În adunările carismatice la care participă oameni din toate confesiunile, sunt introduse lucruri străine. Este evident faptul că oamenii sunt aduşi sub o influenţă străină care însoţită de o muzică zgomotoasă, îi îndepărtează fără posibilitate de întoarcere.

Ei fac orice li se cere. Ei vin în faţă, şi cad pe spate, după cum se aşteaptă. Li se spune că au fost „răpuşi” de către Duhul Sfânt şi că au intrat în odihnă cu Dumnezeu. Dar este cu adevărat aşa?

Oricine a citit Sfânta Scriptură ştie că întotdeauna în prezenţa lui Dumnezeu oamenii au căzut cu faţa la pământ. Începând cu Avraam (Gen. 17:3) până la Moise şi Aaron (Num. 14:5), Iosua (5:14) şi tot Israelul la sfinţirea Templului. (1 Împ. 18:39) David a strigat: Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea DOMNULUI, Făcătorului nostru!…” (Ps.95:6-7). De asemenea, Daniel a căzut cu faţa la pământ (8:18). În grădina Ghetsimani, Isus a căzut cu faţa la pământ (Mat. 26:38-42). Apostolul Pavel scrie, în 1 Cor. 14:25, că atunci când Duhul lui Dumnezeu lucrează prin darul prorociei, oamenii vor cădea cu faţa la pământ. Şi Ioan, pe insula Patmos, a căzut cu faţa la pământ (Apoc. 1:17). Chiar oştile cereşti cad cu faţa la pământ când se închină: Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu şi au zis: ‚Amin.’ „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.(Apoc.7:11-12).

Cineva trebuie s-o spună şi să avertizeze că lucrurile nu sunt corecte. Aşa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, căderea pe spate reprezintă judecata pronunţată asupra celor ce nu au intrat în odihna divină: „…şi pentru ei cuvântul DOMNULUI va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo”, ca mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi(Isa.28:7-13). Acest text se împlineşte astăzi peste tot. După cum o descoperă Scriptura, dacă oamenii cad pe spate, atunci nimeni să nu vorbească despre binecuvântări, ci mai degrabă despre judecată. Avertizarea deosebită a acestui ceas este „Cercetaţi duhurile!”. Acest lucru trebuie să fie făcut întotdeauna prin comparaţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, în timpul sfârşitului, duhurile înşelătoare sunt atât de aproape de adevărata lucrare a lui Dumnezeu încât caută să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi(Mat. 24:24). Acolo unde Duhul lui Dumnezeu lucrează aşa cum a făcut-o la început, trebuie ca toate lucrurile să fie aşa cum au fost la început: se va descoperi aceeaşi credinţă, acelaşi botez, aceleaşi slujbe, aceleaşi daruri şi roade ale Duhului Sfânt. Înşelătoria continuă să fie foarte aproape de lucrurile adevărate. Ne întrebăm: până când?

Cine nu înţelege că aceasta este cea mai importantă perioadă de timp înainte de revenirea lui Hristos, şi că toate lucrurile trebuie reaşezate acum în starea şi în rânduiala de la început, acela nici nu-şi va da seama cât de urgentă este nevoia de corectare prin învăţătura biblică. Noi trăim acum ceea ce a prorocit apostolul Pavel despre timpul de sfârşit. Marea lepădare de credinţă se desfăşoară în continuu astfel ca omul fărădelegii să se poată ridica şi să fie recunoscut ca autoritatea universală din punct de vedere moral şi spiritual. Potrivnicul este fiul pierzării, cel care se înalţă deasupra a tot ceea ce  se numeşte „Dumnezeu” şi este vrednic de închinare. Majoritatea nu observă, dar întreaga lume religioasă îl ascultă, iar câtă vreme şi unii şi alţii se găsesc în aceeaşi barcă, este indiferent dacă-l ascultă numai cu o ureche sau cu amândouă. Biblia spune că toţi aceia care nu au primit dragostea pentru adevăr, vor trebui să creadă minciunile unei puternice lucrări de rătăcire (2Tes. 2). Iar adevărul este numai Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu.

Dacă cineva nu crede Cuvântul original al lui Dumnezeu, atunci este obligat să creadă minciuna cuvântului răsucit. Dacă cineva nu-L crede pe Fiul lui Dumnezeu, acela va trebui să-l creadă pe fiul pierzării. Oricine nu crede ce a spus Dumnezeu prin adevăratul Proroc (Deut. 18:15-19), Mesia cel făgăduit, Unsul, aşa cum subliniază apostolul Petru: Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului (Fapte 3:17-26), va crede ceea ce spune prorocul mincinos (Apoc. 19:20). Cine nu crede în întregime ceea ce a spus Hristos, crede prin aceasta învăţăturile Antihristului. Referirea la apostolii Petru şi Pavel nu înseamnă nimic dacă respectivul nu este în acord cu învăţătura şi practica lor biblică.  Este în joc viaţa veşnică! Viaţa divină se arată numai dacă noi credem aşa cum spune Scriptura. Cuvântul este sămânţa (Luca 8:11), iar viaţa lui Dumnezeu care este în sămânţă se poate arăta numai în aceia care l-au primit prin credinţă şi au murit împreună cu Hristos faţă de ei înşişi. El le-a răspuns: ‚Cel ce seamănă sămânţa bună, este Fiul omului. Ţarina, este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina, sunt fiii Celui rău…” (Mat. 13:37-38).

Multitudinea de proroci şi de hristoşi mincinoşi – făcătorii de minuni ai timpului de sfârşit despre care a prorocit Hristos în Mat. 24 – sunt în acord cu mărturisirea trinitară care a fost necunoscută lui Hristos şi apostolilor. Ei mai cred şi că botezul trebuie făcut în formula trinitară, punându-se în opoziţie directă cu învăţăturile lui Hristos şi ale apostolilor. Biserica de la început a stăruit în învăţătura apostolilor (Fapte 2:42). În ciuda unei aparente confirmări exterioare a slujbei lor, la testul Cuvântului sunt descoperiţi ca fiind apostoli mincinoşi (Apoc. 2:2).

Conform Matei 7, de la vers 21, ei sunt aceia care vor pretinde că au făcut lucruri mari în Numele lui Isus. Dar în ceea ce îi priveşte personal, ei resping acest Nume despre care cântă şi pe care-l folosesc, pentru că refuză categoric să fie botezaţi biblic ca şi Pavel, în Numele DOMNULUI Isus Hristos. Ei nu sunt gata să poarte ocara lui Hristos, ci vor să primească slavă de la oameni (Ioan 5:44). Ei nu-şi dau seama că predică o altă Evanghelie, un alt Hristos, şi că sunt sub inspiraţia unui alt duh (2 Cor. 11:1-13). Acum lucrurile trebuie să se petreacă astfel ca Scriptura să se împlinească: Nu orişicine-Mi zice: „DOAMNE, DOAMNE!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „DOAMNE, DOAMNE! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege(Mat.7:21-23).

În ciuda slujbei lor impresionante, ei vor fi respinşi şi numiţi lucrători ai fărădelegii, fiind puşi în aceeaşi categorie cu duşmanul care reprezintă taina fărădelegii (2 Tes. 2:3-7). Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor… ” (Mat. 13:41-42).

Învinuirea trebuie adusă înaintea lui Dumnezeu, iar toate înşelătoriile religioase trebuie acuzate. Toate răstălmăcirile Cuvântului trebuie date în vileag. Înaintea lui Dumnezeu este valabil numai Cuvântul Său la care nu trebuie adăugat nimic (Apoc. 22:18). Judecata divină începe din casa lui Dumnezeu – în Biserica lui Isus Hristos. Aşa cum la început, Cuvântul lui Dumnezeu a ieşit din Ierusalim şi învăţătura de pe muntele Sionului, (Isa.2; Fapte 2), tot aşa, acum se vesteşte pe pământ aceeaşi învăţătură şi acelaşi Cuvânt. Pentru Biserica adevărată este din nou valabil pasajul următor: Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.” (Evrei 12:22-24).

Prin acest ultim mesaj este adresată ultima chemare pentru ieşirea din robia babiloniană. Noi nu trăim în timpul Reformei, când cele 95 de teze au fost afişate pe uşa bisericii (din Wittenberg – n. tr.) şi au fost reformate multe lucruri. Nu trăim nici în secolele ce au urmat şi în care trezirile au condus mai adânc în Cuvântul adevărului, ci trăim în timpul restituirii totale a rânduielii divine în Biserica Dumnezeului celui viu. Acum trebuie zguduite temeliile omeneşti care nu sunt din stâncă, ci de nisip. Ce este zidit pe nisip, se prăbuşeşte. Dar, cine recunoaşte ziua şi Mesajul ei? Cine este gata să-L urmeze pe DOMNUL tot drumul, până la desăvârşire? Cine ia în serios chemarea?

Provocarea

Aş vrea să întâlnesc acea persoană care crede sincer şi mărturiseşte că există trei Veşnici, trei Atotputernici, trei Atotştiutori care există ca persoane independente, fiind de aceeaşi părere în toate lucrurile, împărţind în mod egal Dumnezeirea. Într-adevăr, dacă mai sună logic, atunci ar fi vorba de trei dumnezei, şi nicidecum de UN SINGUR Dumnezeu. De aceea, îndeosebi religia trinitară trebuie adusă înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Ea îşi are originea la Tertulian din Tunisia, cel care a inventat termenul de „trinitate”. Aceasta trebuie să se aplece sub verdictul Cuvântului lui Dumnezeu. Înaintea judecăţii Cuvântului trebuie să stea şi doctrina lui Sabelius, cel care a inventat doctrina unitariană.

Da, unii ar putea fi surprinşi, având în vedere că în ultimul timp în lumea religioasă se susţine faptul că evreii, creştinii şi musulmanii cred în acelaşi Dumnezeu. Acum se are în vedere globalizarea şi o ordine mondială condusă în mod religios. După cum citim în presă, se urmăreşte  alianţa religiilor mondiale. Nu numai bisericile fiice se întorc la biserica-mamă, ci şi religiile mondiale sunt invitate la Roma. Douăsprezece dintre cele mai importante religii ale lumii şi-au manifestat deja dorinţa lor pentru unitate. Pretenţia că toţi cred în acelaşi Dumnezeu este pur şi simplu o minciună monstruoasă.

  

În fotografia de mai sus, vedem modul în care susţinătorii învăţăturii trinitare preferă să îl reprezinte pe „dumnezeul format din trei persoane”.

Să ne fie îngăduit a întreba: oare aşa a umblat DOMNUL Dumnezeu în grădina Eden? După această asemănare a fost făcut Adam? Cu siguranţă, nu! Aşa i S-a descoperit Dumnezeu lui Avraam? Desigur că nu! Aşa a vorbit DOMNUL cu Moise faţă în faţă? Nicidecum! Reprezentanţii teoriei trinitare ar trebui să accepte odată pentru totdeauna că această învăţătură nu are nici un sens. Dumnezeu nu îngăduie nimănui să conceapă astfel de imagini care să Îl reprezinte. Chiar şi a prezenta o astfel de imagine este o încălcare a ceea ce Dumnezeu Însuşi a spus în Exod 20:1-7. Este o blasfemie. Dumnezeul triunic creat de părinţii bisericii creştine, prezentat ca având trei chipuri, aşa cum a fost reprezentat în religiile din vechime, sau având trei feţe, după cum este arătat adesea în picturi şi icoane, nu este adevăratul Dumnezeu despre care mărturiseşte Biblia (Exod 20:1-6; Deut. 5:6-10; 6:4-9). Trei persoane veşnice care sunt în acord, dar sunt deosebite una de alta, nu pot fi nicidecum unicul Dumnezeu. În nici un chip nu poate fi vorba despre adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul lui Israel, Cel Veşnic. DOMNUL Dumnezeu trebuie să fie acelaşi atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, indiferent cum se descoperă El. El Însuşi a dăruit poporului Său adevărata mărturisire de credinţă: Ascultă, Israele! DOMNUL, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.(Deut. 6:4-9). Aceeaşi mărturie este valabilă şi în Noul Testament. Isus i-a răspuns: Cea dintâi este aceasta: <Ascultă Israele! DOMNUL, Dumnezeul nostru, este un singur Domn> şi: <Să iubeşti pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta>; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ‚Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.De la cei care ascultau a venit următorul răspuns: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este Unul singur, că nu este altul afară de El…(Marcu 12:29-32).

Începând cu 11 septembrie 2001, când fanatici islamişti au ucis piloţii şi au dirijat avioanele cu pasageri în turnurile World Trade Center din New York, mulţi oameni au căutat în diferite enciclopedii şi cărţi istorice lucruri referitoare la religia islamică. Noi am aflat cu surprindere că, Allah a fost vechiul zeu babilonian al lunii, despre care se credea că dă fertilitate întregii vegetaţii de pe pământ. De aceea, religia islamică a ales semiluna ca simbol al ei, şi, din punctul lor de vedere, ei luptă împotriva necredincioşilor până ce luna devine plină, adică până când lumea întreagă se va supune religiei lui Mahomed. „Zeul lunii” este cu siguranţă un alt dumnezeu, unul inventat, neavând nimic în comun cu Cel Atotputernic. Numai după ce Mahomed a purtat 28 de războaie împotriva tuturor celorlalte triburi, cucerindu-le pe ele şi dumnezeii lor, el l-a proclamat pe Allah dumnezeul tribului său. Acesta urma să fie singurul dumnezeu căruia să i se aducă închinare la Mecca, în Kaaba.

Este o minciună îngrozitoare să afirmi că Dumnezeu este în fiecare religie, iar Hristos este prezent peste tot. Singurul Dumnezeu viu şi adevărat este numai ACELA pe care-L întâlnim şi care ne întâlneşte din Geneza 1 până la ultimul capitol al Bibliei. Deşi El S-a descoperit în multe feluri, numai Lui i se aplică termenul de „monoteism”.

pope kisses Koran

În fotografia de mai sus, puteţi vedea cum la Vatican, în 14 mai 1999, papa a sărutat coperta ornamentală a Coranului, cu ocazia vizitei patriarhului (catolic) şi a imamului din Bagdad.

Televiziunea irakiană a prezentat această imagine timp de mai multe zile. Intenţia actuală este unirea tuturor religiilor în „ospitaliera” (larga, primitoarea) „comunitate mondială.” Satan se foloseşte din nou de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca ei să fie una…”, dar lasă deoparte ceea ce a fost spus înainte şi după aceste cuvinte. Acum are loc şi chemarea afară a copiilor lui Dumnezeu. Ei formează turma mică şi sunt uniţi în adevăr sub Hristos, Capul: Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine(Ioan 17:21). DOMNUL îi cheamă pe ai Săi afară şi-i îndeamnă să ia o hotărâre, întrebându-i: Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?” Biserica lui Hristos este concepută pentru a fi locuinţa lui Dumnezeu pe pământ. Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‚Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu..’ Apoi sună chemarea: „De aceea: ‚Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice DOMNUL; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice DOMNUL Cel Atotputernic’” (2 Cor. 6:15-18).

Tatăl a venit la noi numai prin Fiul, iar noi mergem la Tatăl numai prin El. Isus a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin MineNu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui(Ioan 14:6+10). Aşa vorbeşte DOMNUL: Eu şi Tatăl una suntem(Ioan 10:30).

Ce este vrednic de crezare?

Numai Dumnezeu şi Cuvântul Său prezintă încredere. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire (Rom.4). Toţi credincioşii adevăraţi sunt sămânţa duhovnicească a lui Avraam (Gal. 3). Ei păşesc pe urmele credinţei şi cred cum spune Scriptura. Mărturia lui Dumnezeu este clară, şi la fel de clară este şi mărturia prorocilor şi a apostolilor. Acum suntem preocupaţi ca mărturia noastră să corespundă cu ceea ce este scris.

Creştinătatea s-a lepădat de credinţa adevărată şi a inventat o religie.  Unicul Dumnezeu a fost împărţit în persoane diferite cărora li se aduce închinare în mod separat. A urmat apoi ridicarea Mariei la statutul de „Mamă a lui Dumnezeu” -„Theotokos” (431 d.Hr.). Acesta este un lucru foarte serios. Aici duhurile se despart, pentru că este scris: Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist…” (1 Ioan 4:2-3). Deoarece părinţii bisericii L-au declarat pe Fiul lui Dumnezeu ca „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, şi lumină din lumină”, făcând din El o a doua persoană lângă singurul Dumnezeu, ei au venit şi cu afirmaţia că Maria este „Mama lui Dumnezeu.” Desigur că aceasta este în mod direct o mărturie anticreştină. Biblia nu spune că Dumnezeu ar avea o mamă. Dumnezeu există din veşnicie în veşnicie. Când Elisabeta a fost umplută cu Duhul Sfânt, ea a spus lucruri care sunt valabile pentru totdeauna. Când a salutat-o pe Maria, ea n-a spus nicidecum „mama lui Dumnezeu vine la mine.” În cartea Adevărului este scris: Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica DOMNULUI meu?(Luca 1:43) Nici Îngerul nu a anunţat naşterea lui Dumnezeu, ci naşterea DOMNULUI nostru, după cum este scris în Luca 2:11.

A fost născut Fiul, Hristosul, Unsul, Mesia, descoperit în trup. Nu s-a făcut trup un Fiu veşnic, ci Cel care la început era Cuvântul, Logosul, s-a descoperit ca Fiu în trup de carne. Acesta este adevărul dumnezeiesc. Mărturia bisericii este total nebiblică: este mărturia antihristului, nu a lui Hristos. În legătură cu mărturisirea biblică despre Fiul, este scris: Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl(1 Ioan 2:23). Chiar înainte de această afirmaţie, apostolul Ioan a avertizat în legătură cu Antihristul care nu mărturiseşte că Isus este Mesia din momentul descoperirii în trup de carne. El  pune accentul pe ungerea Duhului Sfânt care ne învaţă conform Scripturii, că „nici o minciună”  — nici aceea care vorbeşte despre un Fiu veşnic — „nu vine din adevăr” (1Ioan 2:18-27). Sfânta Scriptură nu vorbeşte nici măcar o singură dată despre naşterea Fiului lui Dumnezeu în ceruri. De-a lungul Vechiului Testament este anunţată naşterea Fiului: această naştere a avut loc aici pe pământ, aşa cum este arătat în Noul Testament. În cer a fost numai „fiul zorilor”, Lucifer. Dar, el s-a înălţat pe sine, a căzut şi a devenit Potrivnicul (Isa. 14:12-14; Ezech.28:11-17), dumnezeul acestui veac (2 Cor.4:4).

La fel de antihriste sunt şi învăţăturile care acordă Mariei poziţia de mijlocitoare, şi chiar o fac „împărăteasa cerului”, împreună cu dogma concepţiei imaculate şi înălţarea ei trupească la ceruri. Dacă aceste lucruri s-ar fi întâmplat cu adevărat, mai mult ca sigur apostolii le-ar fi amintit în epistolele lor, aşa cum au confirmat naşterea din fecioară şi înălţarea lui Hristos. Toate aceste mărturisiri de credinţă nu au nici o bază biblică, nu-şi au originea în Hristos, Capul Bisericii, şi de aceea trebuie declarate ca învăţături antihriste. Lucrurile despre care Scriptura nu mărturiseşte trebuie respinse. Biblia spune că numai Isus Hristos este mijlocitor şi apărător. Nimeni altcineva. Numai El este Împăratul împăraţilor. Nu este nevoie de o împărăteasă a cerului – nici în ceruri şi nici pe pământ. De asemenea, este scris Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul Omului, care este în cer(Ioan 3:13). Ce este vrednic de crezare: Cuvântul lui Dumnezeu sau învăţăturile inventate de-a lungul timpului de către părinţii bisericii şi papi? De necrezut este şi legenda „succesiunii apostolice” şi faptul că Petru ar fi fost primul papă. Nici Biblia şi nici istoria bisericii nu amintesc vreodată că Petru ar fi fost la Roma.

În ceea ce priveşte închinarea adusă Mariei, tuturor celorlalţi sfinţi şi icoanelor lor, trebuie să ne întrebăm dacă aşa ceva se mai poate numi serviciu divin. Mariologia şi venerarea sfinţilor sunt complet străine Bibliei. După memorabila zi a Cincizecimii, când Maria, împreună cu cei 120, a primit Duhul Sfânt – o trăire fundamentală pentru credincioşi – ea nu a mai fost niciodată amintită în Noul Testament. Ea a fost vasul ales de Dumnezeu, fecioara care să-L nască pe Fiul (Isa.7:14) şi a îndeplinit singura sarcină – foarte importantă, de altfel – care i-a fost dată. Ea a fost, şi a trebuit să fie o parte a omenirii căzute şi păcătoase, în care urma să se nască Răscumpărătorul ca să ne mântuiască din această stare de cădere. De aceea, ea L-a mărturisit pe Hristos ca Mântuitor al ei personal (Luca 1:47). Biserica Romei a schimbat într-adevăr toate învăţăturile originale şi a acordat Mariei o parte din atributele lui Hristos. Satan, dumnezeul acestei lumi, s-a folosit de părinţii bisericii pentru a provoca această pustiire spirituală. Duşmanul nu a distrus numai rânduiala divină a creaţiei, ci şi rânduiala divină a planului de mântuire a lui Dumnezeu. Consecinţa a fost că din închinarea care  trebuia să-i revină DOMNULUI Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul, a rămas doar o vorbă goală. Toate lucrurile nebiblice din creştinătatea apostată trebuie verificate şi osândite.

Părinţii bisericii nu au fost nici apostoli şi nici proroci. Ei au emis diverse ipoteze despre Dumnezeu şi despre alte învăţături, teorii care au devenit mai târziu mărturii de credinţă, crezuri şi dogme. Ei nu au înţeles deloc împlinirea planului de mântuire al lui Dumnezeu, felul în care acest plan a fost prezentat în Vechiul Testament şi modul în care se împlineşte în timpul Noului Testament. Dumnezeu a răscumpărat omenirea căzută în moarte şi ne-a împăcat cu El, dăruindu-ne viaţa veşnică.

La începutul zidirii naturale, Adam a fost fiul creat al lui Dumnezeu. Hristos este singurul Fiu născut, începutul zidirii noi, divine (Apoc.3:14). El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea...” (Col. 1:15-16). „Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi...” (Rom. 8:29). Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos…” (1Cor. 15:21-22).

Pentru toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu născuţi din nou, este valabil cuvântul: „…dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi(2 Cor. 5:17), „…Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efes. 4:23-24). Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile(Col. 2:13). El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui…” (Iacov 1:18). Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul  lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac…” (1Pet. 1:23).

Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc...” (1Cor. 15:49). Căci DOMNUL este Duhul; şi unde este Duhul DOMNULUI, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava DOMNULUI, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul DOMNULUI…” (2 Cor. 3:17-18). Răscumpărătorul a trebuit să se arate în trup de carne aici pe pământ ca să împlinească lucrarea de răscumpărare. El a strigat pe cruce: S-a isprăvit!” „Trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului…” (Rom. 8:3). Aşa cum Dumnezeu trimisese toţi prorocii, pe Ioan Botezătorul – oameni trimişi de Dumnezeu, dar născuţi pe pământ – la fel a fost trimis şi Fiul după naşterea Lui aici pe pământ. Greşeala fatală pe care au făcut-o teologii, constă în ideea închipuită că Fiul a existat lângă Dumnezeu în veşnicie. Apostolul Pavel ne-a clarificat lucrul acesta în Gal. 4:4, Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.” Ca urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului(Evrei 2:17). Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este…” (1 Ioan 3:2). Învierea Sa într-un trup de slavă este garanţia că şi noi vom învia şi vom avea un trup de slavă.

Timpul este aproape

În urma noastră sunt două mii de ani ai timpului de har, timp cunoscut ca „zilele de pe urmă” (Fapte 2:17; Evrei. 1:1-2). Este timpul pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziţia omenirii în timpul noului legământ. Înaintea noastră se află evenimentul răpirii Bisericii-Mireasă pentru nunta Mielului în ceruri (Mat. 25:1-10; 1Tes. 4; 1Cor. 15; Apoc. 19). Nunta din slavă este urmată de al şaptelea mileniu al istoriei omenirii. Nu ne vom ocupa de perioada de două mii de ani de la Adam la Avraam şi nici cu cei două mii de ani de la Avraam la Hristos. Nu ne vom ocupa aici nici de perioada scurtă a necazului cel mare dintre răpire şi începerea Împărăţiei de o mie de ani. Aceste subiecte au fost deja tratate în alte publicaţii.

Ziua DOMNULUI” este descrisă în diverse contexte în Vechiul Testament şi în Noul Testament ca o zi de mânie şi furie (Isa. 13:6-16), o zi de întuneric însoţită de  semne în ceruri şi pe pământ (Ioel 2), o zi care va veni ca un hoţ noaptea (1 Tes. 5:1-4), o zi în care toate lucrările oamenilor vor fi arse (2 Pet. 3:1-10). DOMNUL Isus a vorbit despre ea ca fiind „ziua învierii”. În Ioan 6, ea este amintită de patru ori în legătură cu învierea: Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.(vers. 39, 40, 44, 54). La începutul „zilei de apoi” va avea loc prima înviere, iar la sfârşitul acestei zile, va avea loc a doua înviere. „… şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată…” (Ioan 5:29). „Ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani...” (Apoc. 20:1-6) Apoi va avea loc judecata de la Tronul alb (vers. 11-15). După aceasta urmează un cer nou şi un pământ nou (Apoc. 21:1), iar timpul se revarsă în veşnicie.

Acum ne aflăm la finalul unei alte perioade de timp care ar putea lua sfârşit în orice clipă. Deşi nimeni nu cunoaşte ziua sau ceasul, semnele timpului arată acest lucru. Revenirea făgăduită a lui Hristos este extrem de aproape şi Dumnezeu aşteaptă în îndelunga Lui răbdare, ca şi ultimii să intre în Împărăţia Sa (2 Pet. 3:9). De două mii de ani credincioşii adevăraţi aşteaptă împlinirea făgăduinţei pe care a făcut-o DOMNUL Isus. „…Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi…” (Ioan 14:1-3). N-a mai existat niciodată un timp în care împrejurările şi semnele însoţitoare ale acestui eveniment măreţ din planul mântuirii să fi fost atât de evidente cum sunt acum. Poate că batjocoritorii întreabă, aşa cum s-a prorocit pentru timpul de sfârşit  „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” Apostolul Petru a fost deja atunci călăuzit să dea răspunsul DOMNUL nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui … ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” „Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru DOMNUL, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi…” (2 Pet. 3).

DOMNUL Isus a amintit în Mat.24, Marcu 13 , Luca 17 şi în alte locuri despre lucrurile care vor avea loc înaintea revenirii Sale. Va fi aidoma timpului lui Noe. Atunci a avut loc amestecul celor două seminţe, cea a lui Set şi cea a lui Cain, fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor (Gen.6). Potopul a pus capăt acestui lucru. Va fi aşa cum a fost în Sodoma şi Gomora când imoralitatea a ajuns la culme (Gen. 19). Avraam a fost prorocul acelui timp căruia DOMNUL i-a descoperit ce se va întâmpla (Gen. 18:17). Dumnezeu a trimis din cer judecata Sa prin foc şi pucioasă. Înainte ca lumea aceasta să treacă prin judecăţile apocaliptice ale mâniei şi să fie curăţată prin foc, Dumnezeu oferă har şi răscumpărare. Înaintea judecăţii este dată avertizarea.

DOMNUL Isus a confirmat făgăduinţa trimiterii prorocului Ilie în timpul sfârşitului, înaintea acestei zile mari şi înfricoşate (Mal. 4:5-6). Este de foarte mare importanţă faptul că El a reînnoit făgăduinţa în Matei 17:11 şi în Marcu 9:12: „Şi Isus a răspuns şi le-a spus: ‚În adevăr, Ilie va veni mai întâi, şi va reaşeza toate lucrurile’”. Această făgăduinţă este la fel de importantă ca şi aceea despre slujba lui Ioan Botezătorul, care a venit în duhul şi puterea lui Ilie ca să întoarcă inimile părinţilor vechi testamentari, spre copiii Noului Testament (Luca 1:17). Această făgăduinţă s-a referit la prima venire a lui Hristos. Acum se împlineşte partea a doua:  inima copiilor este întoarsă la părinţii apostolici, lucru legat direct de chemarea afară şi pregătirea Bisericii Mireasă înaintea revenirii lui Hristos. În Cuvântul lui Dumnezeu este făgăduită o restituire totală pentru Biserica Noului Testament. Aceasta va fi readusă la starea ei de la început.

Desigur că se pune întrebarea: ce a pierdut Biserica Dumnezeului celui viu şi ce trebuie reaşezat acum, înaintea revenirii lui Isus Hristos? Fără îndoială, noi am ajuns la răscrucea unei epoci. Porunca acestui ceas sună astfel: Nu intraţi în panică, ci recunoaşteţi Mesajul care precede venirea lui Hristos! Toţi trebuie să cugete bine la această expunere în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Ca să fim gata pentru revenirea lui Hristos, în Biserica Dumnezeului celui viu, totul trebuie să revină la starea de la început, conform făgăduinţei. De aceea este scris: „… ca să vină de la DOMNUL vremurile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime. (Fapte 3:19-21). Este la modă să vorbeşti despre „profeţia timpului de sfârşit”, să predici „Evanghelia prosperităţii” şi, totodată, să treci pe lângă făgăduinţele biblice date Bisericii. Cine are ochi duhovniceşti poate observa că în marile biserici se repetă istoria de la prima venire a lui Hristos. DOMNUL plânge din nou pentru ai Lui, spunând Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi” (Luca 19:42). Acum se întâmplă ceva ce s-a întâmplat întotdeauna, chiar şi în zilele DOMNULUI nostru: credincioşii Scripturii îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce a făcut în trecut, privesc spre ce va face El în viitor, dar trec pe lângă ce face El în prezent.

Cine nu este în legătură cu ultima mişcare a lui Dumnezeu, cu siguranţă că nu va fi gata pentru răpire. Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, a fost luat în slavă fără să vadă moartea. El este un simbol al celor ce trăiesc acum în ultima epocă a Bisericii şi cărora le-a fost dată făgăduinţa: Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie(Apoc. 3:21). Credincioşii adevăraţi aşteaptă acum ceea ce a scris apostolul Pavel: Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi…(1Cor. 15:51). Înainte de schimbarea trupului, trebuie să aibă loc schimbarea inimii şi a vieţii. Dumnezeu a promis în Vechiul Testament că va face un legământ nou şi că va da poporului Său o inimă nouă, un Duh nou şi o viaţă nouă (Ier. 36:31-34; Ezec.11:19; 18:31-32). Acelaşi lucru îl găsim în Noul Testament (Mat. 26:26-29; Evrei.8:6-13). Despre Enoh, citim: Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu(Evrei 11:5). Înainte de a fi răpiţi, noi avem nevoie de credinţa de răpire şi de siguranţa divină că suntem plăcuţi lui Dumnezeu.

A primi lumină şi a fi născut din nou prin Duhul nu este suficient pentru întâia înviere, pentru schimbarea trupului şi pentru răpire. Puterea de transformare a Duhului Sfânt trebuie să locuiască în noi pentru a învia trupurile noastre muritoare (Rom. 8:11). Duhul Sfânt trebuie să locuiască în noi pentru a ne da mărturia că suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat cu Fiul lui Dumnezeu. (Mat. 3) Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” (Gal. 4:6). Această trăire ne dăruieşte călăuzirea directă a Duhului Sfânt,Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14).

Toţi prorocii la care a venit Cuvântul au fost inspiraţi şi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. Toţi cei care cred Cuvântul, au aceeaşi inspiraţie şi călăuzire a Duhului Sfânt, primind pecetea Lui: Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui”(Efes. 1:13-14). Noi trebuie să primim personal de la Dumnezeu toate trăirile răscumpărării. Aici se includ înnoirea prin Duhul Sfânt, naşterea din nou, dar şi ungerea şi umplerea cu Duhul Sfânt, după modelul credincioşilor de la început.

Dorinţa umblării cu Dumnezeu este în inima tuturor celor ce vor să stea înaintea Lui şi să participe la răpire. O viaţă plăcută Lui nu este posibilă decât în concordanţă deplină cu Cuvântul şi voia Sa. Toate celelalte lucruri sunt teorii şi iluzii. Dumnezeu Şi-a exprimat de două ori plăcerea faţă de Fiul Său: la botez, când Fiul a spus: căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” (Mat. 3), şi pe muntele schimbării la faţă (Mat.17). Acolo a fost adăugată porunca „… de El să ascultaţi!” Pe pământ au existat întotdeauna oameni care au fost rânduiţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, după plăcerea voii Sale (Efes. 1:5). Lor le sunt descoperite taina voii Sale şi sfatul Său (Efes. 1:9-14). Apostolul Pavel îi încurajează pe credincioşii adevăraţi care aşteaptă apropiata venire a lui Hristos: Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. …ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume.” (Filipeni 2:12-18). Înainte ca noi să fim răpiţi, Dumnezeu trebuie să-Şi găsească plăcerea în noi.

Lucrurile prezentate în continuare vor fi un test care va arăta cine crede ce spune Scriptura şi cine crede ce spun oamenii. Trebuie să revenim la făgăduinţa acestui timp. Ioan Botezătorul a fost împlinirea textului din Maleahi 3, aşa cum confirmă cele patru Evanghelii. Slujba lui a avut loc acum două mii de ani, la începutul „zilei mântuirii”. Acum se încheie timpul de har şi se apropie ziua DOMNULUI, iar făgăduinţa din Maleahi 4 trebuie să se împlinească în întregime.  Trăim din nou într-o epocă profetică. DOMNUL a subliniat şi confirmat valabilitatea acestei făgăduinţe deosebite după încheierea slujbei lui Ioan Botezătorul, care a venit în duhul şi puterea lui Ilie. Această făgăduinţă rămânea a se împlini în viitor: „Cu adevărat, va veni mai întâi Ilie şi va reaşeza toate lucrurile. (Mat.17:11).

Când Dumnezeu face ceva extraordinar pe pământ, El îşi descoperă taina slujitorilor Săi, prorocii (Amos 3:7). Astfel se împlineşte ceea ce a prorocit DOMNUL: Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit” (Mat. 10:41). Dar este valabilă şi avertizarea Nu vă atingeţi de unşii Mei, şi nu faceţi nici un rău prorocilor mei!” (1Cro. 16:22; Ps.105:15). Întotdeauna există oameni care îi ucid cu pietre pe prorocii trimişi de Dumnezeu, pentru ca apoi să le împodobească mormintele. Indiferent cum sunt primiţi aceştia, Dumnezeu trimite poporului Său mesageri înainte de a judeca.

Ilie a strâns poporul lui Dumnezeu, a luat douăsprezece pietre după numărul celor douăsprezece seminţii, a rezidit altarul dărâmat şi a adus jertfa, astfel ca Dumnezeu să poată răspunde (1Împ.18). Tot aşa, prin mesajul lui Ilie, trebuie reaşezată învăţătura celor doisprezece apostoli, (Fapte 2:42; Efes. 2:20) şi toţi credincioşii adevăraţi trebuie strânşi laolaltă astfel ca Dumnezeu să poată răspunde.

Trebuie să admitem faptul că toate adunările carismatice, cu toată muzica şi lauda lor, nu reprezintă acele timpuri de înviorare făgăduite, ci mai degrabă o distracţie religioasă şi o festivitate bine intenţionată, dar greşită. Odată cu mişcarea finală a Duhului Sfânt, trebuie să aibă loc reaşezarea tuturor lucrurilor în Biserica nou-testamentară. Făgăduinţa vorbeşte limpede despre aducerea Bisericii la starea de la început. Trist, dar adevărat, DOMNUL spune că închinarea este adusă degeaba dacă  închinătorii rămân în învăţături omeneşti, dispreţuind Cuvântul şi făcându-l fără putere pentru ei. Crezurile bisericeşti au fost declarate infailibile şi obligatorii pentru membrii bisericilor. În acelaşi timp, Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu a fost pus deoparte. Dacă o învăţătură sau practică nu provine de la Hristos, atunci este împotriva Lui. De aceea, aşa vorbeşte DOMNUL: Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti”… „Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră…şi faceţi multe alte lucruri de acestea” (Marcu 7:7+13).

După ce faptele au fost expuse, toţi trebuie să se decidă individual dacă părinţii  bisericii şi urmaşii lor mai trebuie cinstiţi sau dacă nu cumva toţi ar trebui învinuiţi la Scaunul divin de judecată! Întrebarea următoare se pune tuturor: biblic vorbind, este suficient să ne întoarcem numai până la ceea ce au spus şi au învăţat reformatorii, sau trebuie să ne întoarcem la început, la ceea ce au învăţat şi practicat Petru, Ioan, Iacov şi Pavel? Ceilalţi ar putea sta pe gânduri întrebându-se dacă este suficient să se întoarcă la cele spuse de oamenii renumiţi ai veacurilor trecute sau să se întoarcă neapărat la lucrurile învăţate cu claritate şi practicate la înfiinţarea Bisericii Noului Testament.

Ca nimeni să nu rămână pe dinafară, vom folosi această ultimă comparaţie pentru a vedea dacă este potrivit să-i întrebăm pe renumiţii evangheliştii de televiziune despre învăţăturile lor privitoare la Dumnezeu, botez şi aşa mai departe.  Noi trebuie să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu! Înapoi la început! Este un „trebuie” pentru toţi predicatorii şi pentru toţi oamenii.

De asemenea, trebuie să ne amintim că la începutul Noului Testament, învăţătorii evrei renumiţi nu au cunoscut vremea cercetării lui Dumnezeu. Liderii creştini de azi îi numesc farisei şi făţarnici pe învăţătorii de atunci, dar, de fapt, ei înşişi pot fi învinovăţiţi de aceleaşi lucruri. În vremea aceea ei nu s-au supus sub braţul puternic al lui Dumnezeu, nu au făcut voia lui Dumnezeu, respingând botezul lui Ioan. De aceea este scris: Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui(Luca 7:29-30).

Şi astăzi există mulţi evanghelişti şi multe personalităţi carismatice care-i învaţă pe alţii, ţin adunări, având impresia că au un rol important în Împărăţia lui Dumnezeu, dar nu recunosc ce face Dumnezeu acum conform planului Său de mântuire.

Ioan Botezătorul a fost un proroc făgăduit care a deschis perioada harului: Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” (Luca 3:2-6). El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.” (Ioan 1:6-13). Ioan mărturiseşte despre Mântuitor: Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel” (1:31). Prin ultimul proroc şi prin mesajul său a început sfârşitul timpului de har, iar accentul cade din nou pe botez. Acum este obligatoriu ca toţi care se supun planului lui Dumnezeu să fie botezaţi biblic în Numele DOMNULUI Isus Hristos.

De fiecare dată când Dumnezeu face istorie pe pământ, Împărăţia lui Dumnezeu vine cu putere punând capăt căilor noastre. Pentru ca toţi să înţeleagă ce înseamnă „biblic şi apostolic”, şi să nu mai aibă nici o scuză, vom merge în Fapte 19.

Apostolul Pavel a vizitat un grup de credincioşi biblici din Efes. Prima sa întrebare a fost: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Surprins de faptul că ei nu L-au primit, i-a întrebat: „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” Ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” Ei fuseseră botezaţi la fel ca şi Isus Hristos, deoarece erau ucenici ai lui Ioan. Dar acest botez nu mai era suficient! Lucrarea răscumpărării fusese împlinită. Legământul cel Nou intrase în vigoare. Biserica fusese înfiinţată. De atunci încoace devenise valabil ceea ce apostolul Petru a spus prin însărcinare divină în prima sa predică. Fără a mai spune ceva, ei au ascultat cuvintele omului lui Dumnezeu: Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele DOMNULUI Isus.

Trebuie subliniat că, la sfârşit, toate lucrurile trebuie să fie aşa cum au fost la început. Privind înapoi în timp, Reforma şi trezirile care au urmat au avut importanţa lor. La începutul secolului 20, înaintea Primului Război Mondial, a avut loc o puternică mişcare a Duhului Sfânt. După al doilea război mondial, Dumnezeu a trimis cea mai puternică trezire de vindecare din zilele apostolilor încoace. Dar acum a sosit ceasul cercetării finale din partea lui Dumnezeu, la sfârşitul timpului de har, înaintea revenirii lui Isus Hristos. Acum nu mai este valabil ce a învăţat şi practicat cineva în secolele trecute, ci numai învăţăturile din Cuvântul de la început. Rânduiala divină din Biserica de la început trebuie restabilită.

Toţi cei care refuză acum să fie botezaţi în Numele DOMNULUI Isus Hristos – una din învăţăturile începătoare – (Evrei. 6:2), resping planul lui Dumnezeu de mântuire cu privire la ei, deşi au impresia că-l predică şi îl cred. Nimănui nu-i va fi de folos să enumere lucrările făcute în Numele Lui, dacă nu este în acord cu învăţăturile de bază, originale (Mat.7:21-27). Aceştia vor trebui să audă cuvintele „Depărtaţi-vă de la Mine!”, direct de pe buzele DOMNULUI. Aceasta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL ÎN CUVÂNTUL SĂU!

„IATĂ, EU VIN CURÂND”

În Matei 25 citim: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” În ultimul capitol al Bibliei găsim scris: Iată, Eu vin curând, şi răsplata Mea este cu Mine…” . Acolo se mai spune Ferice de cei ce îşi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate(vers. 14). În Apocalipsa 19:7, citim Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit…”  În Matei 25 mai citim: „…a venit Mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa…” În Evanghelie găsim şi exprimarea: Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată…” (Mat. 24:40-41). Având în vedere împlinirile evenimentelor prorocite înaintea revenirii lui Hristos, DOMNUL nostru spune: Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. ” (Mat. 24:33-34). Luând în considerare că prorociile care preced revenirea lui Hristos se împlinesc acum, DOMNUL nostru spune în Luca 21: Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”… „Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.”… „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului(Luca 21:28,31+36). Toate lucrurile au loc la împlinirea timpului. Numai jumătate din cele care au aşteptat venirea Mirelui şi au ieşit în întâmpinarea Lui, au fost pregătite de nuntă. Celelalte au bătut la uşa încuiată, dar era prea târziu – prea târziu pentru totdeauna. Este absolut necesar ca toţi credincioşii biblici să nu rişte şi să nu spună „Vom reuşi noi cumva.

Cei ce aparţin Bisericii Mireasă vor primi în mod sigur făgăduinţa Mirelui pentru acest timp; ei sunt numiţi copii ai făgăduinţei (Rom. 9:8; Gal. 4:28). Ei primesc Duhul Sfânt făgăduit (Fapte 2:33). Pentru ei este valabil Efeseni 4:30, Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”. Conform Isaia 8:16, mărturia şi Cuvântul urmau să fie învelite şi pecetluite în ucenici. Noi trebuie să ştim care este criteriul biblic necesar pentru răpire. Cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie să îndeplinim condiţiile cerute. Fecioarele nechibzuite şi-au luat candelele. Ele aveau lumină în lămpi. Dar, cele înţelepte şi-au luat şi untdelemn în vase, astfel ca fitilul să nu se stingă în momentul decisiv de la miezul nopţii. În Scriptură, untdelemnul este un simbol al Duhului Sfânt. Ungerea cu untdelemn a fost întotdeauna în legătură cu dedicarea lui Dumnezeu. Prin ungere, împăraţii şi preoţii au fost dedicaţi şi puşi în slujba lui Dumnezeu.

Prin descoperirea lui, Cuvântul prorociei a devenit o lumină strălucitoare în întunericul din acest timp important. Acesta răspândeşte lumina lui clară asupra tuturor lucrurilor ce aparţin timpului de sfârşit, dar nu admite nici o răstălmăcire (2 Pet. 1:16-21). Noi trăim acum cu adevărat ceea ce este scris: Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Ps. 119:105). Aşa cum a fost la prima venire a lui Hristos, prorocia biblică trebuie recunoscută şi înţeleasă în împlinirea ei. Întrebarea este: cui i se potriveşte ceea ce DOMNUL nostru a spus: Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi(Luca 19:41-42) sau chiar A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit”? (Ioan 1). Ferească Dumnezeu ca aceste lucruri să se repete în viaţa cuiva! Dimpotrivă, fie ca toţi cititorii să trăiască personal împlinirea următoarelor cuvinte: Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu…” (Ioan 1:6-13) şi de asemenea „…Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut…” (Fapte 13:46-49). Ferice de cei cărora li se potriveşte cuvântul: Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Acest lucru capătă importanţă acum, deoarece la sfârşit Mireasa şi Mirele vor deveni una. „Iată, Eu vin curând!” este vestea pe care Mirele i-o transmite Miresei. Mireasa Îi răspunde: Şi Duhul şi Mireasa zic: ‚Vino!’ Şi cine aude, să zică: ‚Vino!’”  Acum, timpul este aproape. Dumnezeu a dăruit lumină în seara zilei mântuirii; acum, la miezul nopţii, răsună strigarea trezirii, iar în curând se va ivi dimineaţa veşnică. Apostolul Pavel ar striga din nou: „Maranata!” Domnul nostru vine! (1 Cor. 16:22).

Epilog

Am avut privilegiul de a fi în Împărăţia lui Dumnezeu de peste o jumătate de secol. Din 1949, am luat parte la trezirea care a început după Al Doilea Război Mondial. Am făcut cunoştinţă deja din 1950 cu toţi evangheliştii din SUA, iar unora dintre ei le-am fost chiar traducător. Am fost binecuvântat mai ales prin slujba omului trimis de Dumnezeu, William M. Branham, din SUA. După ce am cercetat cu Cuvântul învăţăturile sale, am constatat că slujba lui era bazată numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, biblic şi apostolic. Este o defăimare atunci când se răspândeşte minciuna că William Branham a aparţinut bisericii Jesus-Only, numai din cauză că unii pastori de acolo l-au invitat să ţină adunări. Adevărul este că el a fost ordinat în 1932, de dr. Roy Davis, în Biserica Baptistă de Sud, din care face parte şi Billy Graham. Desigur că a fost aşezat în Împărăţia lui Dumnezeu printr-o chemare şi însărcinare divină, fiind în slujba tuturor copiilor lui Dumnezeu. Aşa cum prorocii, numiţi „văzători”, au avut viziuni, la fel a fost şi cu William Branham. La puţin timp după ce a primit însărcinarea sa din 7 mai 1946, a văzut într-o vedenie doi pomi plini de roade coapte. Pe unul din aceştia era scris „Trinitate”, iar pe celălalt era scris „Unitate”. El s-a văzut  stând între cei doi pomi, scuturându-i puternic cu braţele, iar roadele celor doi pomi au căzut din belşug peste el. El s-a referit la vedenia pe care Dumnezeu i-a dat-o, atunci când s-a întâlnit cu reprezentanţii „Adunărilor lui Dumnezeu”, rev. Ness, şi cu rev. Siscem, de la „Biserica Penticostală Unită”. Fiecare din cele două mari mişcări penticostale din SUA au vrut ca fratele Branham să li se alăture. Dar el a spus că nu se poate alătura nici uneia, pentru că slujba lui era destinată tuturor copiilor lui Dumnezeu din toate bisericile. Aici trebuie să spunem că nici un om al lui Dumnezeu nu este împotriva oamenilor care sunt în diferite religii şi biserici, ci împotriva sistemului care-i ţine prizonieri (Isa. 42:22).

Prin denigrarea lui, s-a vrut ca singurul evanghelist care putea să spună ziua, locul şi ceasul chemării şi însărcinării sale, să fie redus la tăcere, astfel ca ceilalţi să-şi poată continua nestingheriţi programele lor. Toţi aceia care au luat parte la primul val al trezirii, de după Al Doilea Război Mondial, ştiu foarte bine că William Branham a fost folosit de Dumnezeul Atotputernic pentru a produce străpungerea spre această mare trezire în care s-au manifestat mântuirea şi vindecarea. Lumea nu ar fi auzit de alţi evanghelişti, dacă nu ar fi fost dată această însărcinare divină. Toţi aceia care şi-au început slujba spre sfârşitul anilor ’40, în 1950 şi la începutul anilor ’60, au fost, fără excepţie, inspiraţi într-una din adunările lui Branham, şi s-au hotărât să participe la această trezire. Oral Roberts, T.L.Osborn, Gordon Lindsay, David DuPlessis, Demos Shakarian, mulţi alţii, până la Morris Cerullo şi Kenneth A. Hagin – toţi au fost martori ai lucrării supranaturale a lui Dumnezeu. Dar au înţeles ei oare care a fost de fapt scopul acestei slujbe unice, dată de Dumnezeu?

Dacă DOMNUL Isus ar umbla azi pe pământ, El ar proceda la fel cum a procedat atunci: mai întâi, ar intra în Templul Său, ar face rânduială, ar răsturna câteva rafturi cu cărţi şi i-ar scoate afară pe toţi speculanţii. Pe de altă parte, ar arăta spre slujba care precede venirea Sa. Aşa cum la prima venire a lui Hristos a fost trimis Ioan Botezătorul cu un mesaj care să pregătească calea DOMNULUI,  tot aşa este acum, înainte de revenirea lui Hristos. Restituirea, care are loc prin Mesajul Timpului de Sfârşit, este în curs şi pregăteşte calea. Despre Ioan, premergătorul lui Hristos, este spus Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui…” (Ioan 3:29). Ioan a fost premergătorul Mirelui, un om trimis de Dumnezeu, al cărui glas era de fapt glasul Mirelui. Mesajul său pregătea poporul lui Dumnezeu. La fel este şi acum. Un om trimis de Dumnezeu, un prieten al Mirelui, aduce Miresei mesajul Mirelui. Adevăratul mesaj dumnezeiesc este Cuvântul lui Dumnezeu care rămâne în veci. Dacă este adevărat – şi este adevărat, cu siguranţă – că la sfârşitul timpului de har, lui William Branham i-a fost dată o însărcinare divină prin aceste cuvinte: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul ca să premeargă prima venire a lui Hristos, Mesajul care-ţi este dat ţie va premerge a doua venire a lui Hristos!”? Ca să evite orice înţelegere greşită, omul lui Dumnezeu, după ce a repetat ceea ce i s-a spus, a adăugat: Nu eu voi fi premergătorul, ci Mesajul va premerge revenirea Lui!”

 Din clipa în care prorocul făgăduit a păşit pe scenă, Împărăţia lui Dumnezeu a fost predicată şi a avut loc străpungerea (Luca 16:16). Acelaşi lucru se repetă acum, prin slujba prorocului trimis pentru timpul nostru. Aşa cum Ioan Botezătorul şi-a cunoscut locul în Scriptură, la fel, William Branham, omul trimis de Dumnezeu în timpul nostru, şi-a cunoscut locul în Împărăţia lui Dumnezeu. El a fost acela prin care DOMNUL a aruncat din nou lumină asupra învăţăturilor originale despre Dumnezeire, botez, cină, etc. Au fost descoperite toate tainele ascunse în Scriptură, chiar şi ceea ce s-a întâmplat în grădina Edenului. În Biserică au fost reaşezate rânduiala biblică şi practica de la început. Eu am fost martor în Europa şi SUA la lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu prin slujba lui William Branham, până la plecarea acestuia, în 1965. Am văzut cu ochii mei repetându-se ceea ce s-a întâmplat în zilele Bibliei, şi pot mărturisi că textele din Evrei 13:8 şi Ioan 14:12 au fost confirmate. Nu vom intra mai mult în aceste detalii. În diferite publicaţii am scris deja despre această slujbă făgăduită. A fost el prorocul trimis cu o slujbă de reaşezare înaintea zilei DOMNULUI, sau să aşteptăm pe altul? Mesajul Cuvântului lui Dumnezeu pe care el l-a adus, precum şi confirmarea supranaturală, certifică acest lucru.

Această expunere este dedicată tuturor slujitorilor lui Dumnezeu din întreaga lume, care poartă responsabilitatea în biserici, şcoli biblice, seminare, etc. Pe mulţi dintre ei am ajuns să-i cunosc personal. Desigur, prezentarea este şi pentru aceia în ale căror mâini s-ar putea să ajungă această broşură prin harul lui Dumnezeu.

Toţi vor trebui să se decidă: îi vor crede ei pe martorii adevăraţi sau pe cei mincinoşi? În Isaia 43:10, DOMNUL a spus Voi sunteţi martorii Mei – „zice DOMNUL”. DOMNUL Isus, vorbind apostolilor Săi, le-a spus: „…şi-Mi veţi fi martori…” (Fapte 1:8). Noi am luat Vechiul şi Noul Testament şi am arătat armonia dintre toţi martorii lui Dumnezeu. Veţi da ascultare acelora care au depus mărturie în Numele DOMNULUI? De acum încolo este imposibil ca un adevărat copil al lui Dumnezeu să creadă în continuare ceea ce au spus martorii mincinoşi. Martorii mincinoşi sunt părinţii bisericii şi urmaşii lor care învaţă contrar martorilor adevăraţi. Este scris: cine nu crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos…” (1 Ioan 5:10). Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, nimeni nu poate să declare înaintea lui Dumnezeu că două lucruri opuse sunt amândouă corecte. De acum înainte, nimeni nu mai are nici o scuză, iar eu pot spune: De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:26-27).

Ce voi spune mai departe este numai ca o mărturie, astfel ca toţi să înţeleagă responsabilitatea pe care o am eu, din cauza unei chemări directe. Eu, fratele Frank, am primit această chemare în 2 aprilie 1962, chiar în zorii zilei, aici în Krefeld, Germania. Eu am auzit cu urechile mele glasul pătrunzător şi poruncitor al DOMNULUI. După ce m-am rugat de dimineaţă, stăteam în cameră privind un moment spre fereastra  dinspre răsărit, când, deodată, de deasupra mea, din dreapta, am auzit Glasul DOMNULUI spunând: „Slujitorul Meu, timpul tău pentru acest oraş se va sfârşi în curând. Te voi trimite în alte oraşe să predici Cuvântul Meu.”  În clipa aceea puterea m-a părăsit şi m-am prăbuşit pe braţul stâng, cu faţa spre covor. Nu voi vorbi aici despre toată această experienţă, pentru că am făcut-o deja în alte publicaţii. Vreau numai să asigur pe fiecare că aceste cuvinte ale mărturiei mele sunt la fel de adevărate ca şi cuvintele apostolului Pavel atunci când vorbeşte în Fapte despre chemarea lui. Eu am ascultat şi am fost credincios chemării cereşti, predicând Cuvântul lui Dumnezeu numai aşa cum este scris. Desigur, prin harul lui Dumnezeu, totul mi-a fost descoperit prin Duhul Sfânt. Eu am crescut din punct de vedere duhovnicesc şi am fost condus mai adânc, din descoperire în descoperire, şi din lumină în lumină. Am amintit experienţa supranaturală doar ca toţi să înţeleagă faptul că am o responsabilitate la fel de mare ca aceea a apostolului Pavel. Eu pot spune cum a spus şi el: Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos” (Gal. 1:10). Pentru că pe pământ este atâta înşelătorie, glasul adevărat al Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se audă în pustiul religios, fără nici un compromis.Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvântul DOMNULUI rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie” (1 Pet. 1:24-25). Noi trăim încă în timpul harului. Îndreptarea mai este încă posibilă.

În final, vreau să spun că semnele timpului arată foarte clar spre apropiata revenire a lui Hristos. Acum are loc strigătul de trezire: Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” DOMNUL nostru drag îşi va ţine Cuvântul şi va reveni foarte, foarte curând – aşa cum ne aşteptăm noi, în timpul nostru. Fie ca toţi credincioşii adevăraţi să spună împreună: Maranata!” (DOMNUL nostru vine!) „Amin! Vino, DOAMNE Isuse!Harul şi pacea lui Dumnezeu să fie cu voi toţi, în scumpul Nume al DOMNULUI Isus Hristos. Amin.

Acelaşi autor a tratat cele mai importante subiecte ale Sfintei Scripturi. Aceste broşuri sunt publicate în 16 limbi ale lumii şi sunt o mare binecuvântare pentru mulţi. În Centrul Misionar am publicat şi broşuri conţinând predici ale lui William Branham care pot fi trimise, la cerere, tuturor celor ce vor să le aibă. Vă putem pune la dispoziţie şi o listă cu publicaţiile disponibile. Veţi fi surprinşi să vedeţi câtă hrană spirituală a pregătit DOMNUL pentru ai Lui. Dacă sunteţi interesat, puteţi scrie pe adresele de mai jos:

 MISSION CENTER

P.O. BOX 100707

47707, KREFELD

GERMANY

E-MAIL: volksmission@gmx.de sau

E.Frank@freie-volksmission.de

HOMEPAGE: http://www.freie-volksmission.de

© AUTOR ŞI PUBLICIST, EWALD FRANK

 Martie /Aprilie 2003

––––––––––––––––––––––––––––––-

Autor: misionarul Ewald Frank
Missions-Zentrum
Postfach 100707
D-47707 Krefeld
Telefon: +49 02151 545151
Fax: +49 02151 951293
E-mail: volksmission@gmx.de sau
E.Frank@freie-volksmission.de
Homepage: http://www.freie-volksmission.de

Copyright © 2013
Toate drepturile rezervate asupra prezentei ediţii în limba română.

Orice reproducere sau selecţie de texte din această carte (blog) este permisă doar cu aprobarea în scris din partea autorului.

Cartea – în format tipărit – şi de asemenea, alte broşuri şi cărţi în limba română, care trateaza subiecte biblice de actualitate, pot fi comandate pe adresa reasezare@gmail.com

Predici ale învăţatorului Ewald Frank în format video sau audio, pot fi vizionate pe site-ul http://www.evanghelia.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s